Furtul a avut loc în perioada 29 ianuarie – 11 februarie, iar făptaşul a fost identificat de poliţiştii Postului de Poliţie Păuliş. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 39 de ani, acesta fiind cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Potrivit IPJ Arad, bărbatul se află în stare de arest preventiv într-un alt caz de furt din locuinţă.
Casă din Păuliş spartă de hoţ
Casă din Păuliş spartă de hoţ
Hoţul, pentru că vorbim de o sigură persoană, prin forţarea unui geam a locuinţei din Păuliş, a furat mai multe ceasuri, bijuterii, îmbrăcăminte, încălţăminte, o butelie de aragaz şi alte obiecte de uz casnic, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Pe 11 februarie 2025, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a făcut publică prima listă cu dosarele aprobate în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice”, sesiunea 2024.
Local
Fata de 25 de ani a sărit pe geam și are traumatism de coloană vertebrală, iar băiatul de 21 de ani are arsuri ale căilor respiratorii. Ambii au fost transferați la Timișoara.
Advertorial
Antreprenorii care aleg ING pentru afacerea lor pot acum să își deschidă contul de companie online, direct din platforma web sau aplicația mobilă Home’Bank. Fără drumuri la bancă, aceștia pot iniția procesul de oriunde și oricând, fără a fi necesare documente, apeluri video sau fotografii.
România
Preşedintele demisionar Klaus Iohannis îşi încheie mandatul la Palatul Cotroceni, interimatul urmând să fie asigurat de miercuri de preşedintele Senatului, Ilie Bolojan.
Mapamond
Miliardarul Elon Musk, numit de Donald Trump în fruntea unei comisii pentru eficiență guvernamentală, și-a apărat marți demersurile, afirmând că fără reduceri bugetare Statele Unite se îndreaptă spre faliment, relatează AFP.
Local
Două femei și doi bărbați au fost transportați la spital, două dintre victime fiind în stare de inconștiență.
Local
Reprezentanții Tribunalului Arad au tras linie după activitatea de anul trecut și au prezentat bilanțul.
Local
La un an distanță de la începerea judecății, judecătorii anunță că vor emite sentința în dosarul posturilor cu dedicație de la Agricultură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!