ARAD. Mai bine de două ore s-au luptat pompierii cu flăcările. Incendiul a distrus interiorul casei și o parte a acoperișului. Se pare că focul ar fi pornit de la un cablu electric care prezenta defecțiuni. Din fericire, în momentul izbucnirii flăcărilor în casă nu se aflau persoane.
„Vineri dimineață, în jurul orei 08.00, Detașamentul de Pompieri Arad – cu sprijinul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Pecica și Peregu Mare -, a intervenit în localitatea Peregu Mare pentru stingerea unui incendiu la o casă. În momentul sosirii la locul intervenției incendiul se manifesta violent, generalizat în interiorul construcției, propagat la acoperiș, dezvoltarea acestuia fiind favorizată de observarea cu întârziere.
Din fericire, în casă, nu se afla nimeni, astfel că nu au existat victime. După două ore de intervenție incendiul a fost lichidat. A ars mobilierul si bunurile din interior si o parte a acoperișului. Cauza probabilă <<scurtcircuit electric>>, cablu electric cu defecțiuni”, precizează ISU Arad.
FOTO/VIDEO: ISU Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!