Timp de două ore s-au luptat pompierii voluntari și cei de la Garda de Intervenție Gurahonț pentru a lichida focul. Pompierii din Gurahonț au intervenit la incendiu cu o autospecială și șase subofițeri.
La sosirea gărzii de intervenţie, la faţa locului se aflau şi voluntarii din cadrul Servciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Vârfurile, care încercau să localizeze incendiul.
Intervenţia a durat aproape două ore şi au fost salvate bunuri în valoare de 20.000 de lei , a declarat lt. Sorina Ambruș purtător de cuvânt în cadrul ISU Arad. Casa, care era construită din lemn a ars pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați. Potrivit reprezentanților ISU Arad primele cercetări efectuate la faţa locului, arată că incendiul a avut drept cauză un scurtcircuit la un aparat de conectare, pornire-oprire, comutare sau priză defectă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!