ARAD. În urmă cu cinci ani, un grup de patrioţi arădeni se declarau scandalizaţi de perspectiva vânzării la licitaţie a casei lui Ştefan Cicio Pop de către una din strănepoatele sale. Se vorbea cu indignare despre faptul că edificiul s-ar putea transforma într-un magazin second-hand sau, mai rău, într-un brodel. Acum, când Primăria Municipiului Arad (prin Direcţia Venituri) a scos la vânzare imobilul de pe strada Ştefan Cicio Pop nr.3, e linişte. Poate pentru că vestea nu a fost încă suficient mediatizată, poate pentru că e implicată însăşi instituţia Primăriei sau poate pentru că, pur şi simplu, spiritul patriotic s-a mai domolit în timp…
Încărcătură istorică
Potrivit istoricului Corneliu Pădurean, președintele Asociației „Ștefan Cicio Pop”, „în această casă a fost, în toamna anului 1918, sediul guvernului Transilvaniei, al Consiliului Naţional Român Central. Aici s-a hotărât Unirea Transilvaniei cu România, prin Adunarea Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. În această casă, care era proprietatea lui Ştefan Cicio Pop, s-au întâlnit Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ioan Suciu şi alţi mari patrioţi români, părinţi ai patriei, care au creat România Mare.”
„E casă monument istoric, e casa în care m-am născut eu, e casa în care toţi copiii lui Ştefan Cicio Pop s-au născut. Prin această casă a trecut Caragiale, au trecut toate somităţile acelei perioade – şi înainte ca România să ajungă România Mare şi după aceea” – spunea, în primăvara lui 2016, Aurel Liviu Birtolon, nepot al lui Ştefan Cicio Pop.
El a trecut la cele veşnice în septembrie 2018. Casa de pe strada Ştefan Cicio Pop, numărul 3, a fost moştenită de o nepoată de-a sa căsătorită cu un cetăţean italian.
218.000 euro fără TVA
„Municipiul Arad, Direcția Venituri – Serviciul Urmărire Venituri, cu sediul în Arad, str. M. Scaevola nr. 11, în temeiul art.250 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, organizează în data de 28.01.2022, orele 11.00, la sediul Direcției Venituri din mun. Arad, str. M. Scaevola, nr.11, licitație publică pentru vânzarea bunului imobil de tip teren intravilan, curți construcții, situat în mun. Arad, str. Ștefan Cicio Pop, nr.3, jud. Arad, proprietatea
debitorului Badohu Amivi Jenam (succesoarea defunctului Aurel Liviu Alexandru Birtolon – n.r.), cu domiciliul în Italia, Roma, Str. Via Capo Miseno, Nr.6, Ap.10, Sc.A, care a fost indisponibilizat prin procesele verbale de sechestru nr. 89385/25.03.2019, nr. 582969/26.08.2021 și nr. 742047/15.11.2021: teren intravilan, curți construcții, în suprafață de 544 mp + casă, în suprafață de 438,38 mp, înscris în CF nr. 302351 Arad, la prețul de pornire a licitației de 1.080.000,00 lei (218.000 euro) fără TVA” – se arată în anunţul făcut public de Primăria Municipiului Arad.
Ultima soluţie
Acesta e doar unul din anunţurile de executare silită prin care Direcţia Venituri din cadrul Primăriei încearcă să recupereze bani de la marii datornici la bugetul local.
„Trebuie să scoatem la licitaţie imobilele, că se prescriu termenele şi nu avem altă soluţie” – a explicat directorul Pavel Neamţiu.
Moştenitorii lui Ştefan Cicio Pop se numără printre marii datornici. Au mai multe proprietăţi în municipiul Arad (multe dintre ele aflate în stare deplorabilă) pentru care au „uitat” să plătească impozite, acumulând datorii imense. De-a lungul timpului, reprezentanţii administraţiei locale au purtat discuţii cu ei, moştenitorii solicitând să fie scutiţi de impozit. Nu s-a întâmplat aşa ceva. Ani la rând, proprietarii au fost somaţi şi re-somaţi să achite sumele datorate bugetului local, dar fără succes. Din acest motiv s-a ajuns la executarea silită şi la scoaterea la licitaţie a imobilului de pe strada Ştefan Cicio Pop nr.3.
Dintre toate proprietăţile moştenitorilor corifeului Marii Uniri, a fost aleasă tocmai aceasta pentru vânzare deoarece preţul ei este mai mare şi ar putea acoperi toate datoriile. Vom vedea dacă licitaţia îşi va atinge scopul. Şi vom urmări cu interes ce se va întâmpla cu clădirea monument istoric.
Nu-l vrea Primăria?
Dată fiind valoarea istorică a imobilului de pe strada Cicio Pop nr.3, am întrebat Primăria Municipiului Arad dacă nu e interesată să devină proprietar al acestuia. Deocamdată nu am primit niciun răspuns.
Trimite articolul
XMai bine nu se zbatea atat si ramaneam in Europa,
-
Si-acum unde suntem? In Africa? In America de Sud? Tot in EUROPA suntem, ca nu s-a modificat harta lumii, le petit sosocar!
-
Mai poți? Vezi sa nu faci un avc.
-
Gunoiule,mai bine dac liber si șoșocar decat homalau usr-ist ca tine ce intra in panica fara ob-uri….
-
Peste tot in lume asemenea case sunt cumpărate de municipalitate..renovate și transformate în muzeu sau case memoriale.dar aici investesc in memoria
Peste tot în lume asemenea case sunt cumpărate de municipalitate.sunt renovate și transformate în muzeu sau case memoriale.aceasta casă este că un ghimpe pentru UDMR.aici la Arad sunt apreciați opresorii și criminalii.(cei cei 13 generali, Ludovic szantay,cziky gergely,)
-
Si daca o cumpara Primaria, tot in urma unei licitatii o poate cumpara daca nu se prezinta nimeni la licitatie. Cu fiecare termen la care nu participa nimeni, pretul scade cu 25%. Dar la voi la sosocari respectarea legilor este de domeniul sf!
-
⁸Ce fel de opresor sau criminal, a fost Ludovi Szantay ori Csiky Gergely?
-
Daca nu cunoști istoria-cel puțin locala-risti sa o repeți..Cziky Gergely a fost cel mai mare scriitor antisemit din Transilvania.Ludovic szantay,în timpul revoluției de la 1848,adolescent fiind a făcut parte din garda maghiară,care știm cu ce se ocupa,..vezi Ip,Traznea..
-
Ludovic Szantay s-a nascut in 1872. A fost cel mai mare arhitect aradean, avand in portofoliu cladirile reprezentative ale munincipiului nostru. E o rusine si o dezonoare sa consideram istoria orasului Arad desprinsa de istoria ungara, austro-ungara si asa mai departe. Trebuie sa depasim aceasta idiotenie nationalista si sa apreciem ceea ce oamenii acelor vremuri au facut. Daca nu era Szantay si Tabacovici aveam numa’ Areduri si blocuri comuniste.
-
-
Jegul respectiv nu merita mai mult de 50.000 de suro. Deci, sperante desarte de a fi vandut la pretul exorbitant, imaginat de Primarie.
-
Jegule, casa aia face chiar dublu, daca te intereseaza!
Obligi moștenitorul sa nu o vândă ca e monument istoric,nu îi reduci impozitele la zero și pe urma ti-o însușești în acest mod camataresc fraudulos.E un comportament spurcat și cinic.
-
Ceva da cu virgula! Cred ca nici tu nu stii ce ai vrut sa debitezi! Scrie undeva ca era scutit de impozite? Scrie undeva ca era obligat sa nu vanda? Undeva scrie ca esti obligat sa iti achiti impozitele si taxele locale! Daca nu voia sa achite impozitul anual, de ce nu a vandut? Ca s-au opus niste cretini care nu au legatura cu obiectul vanzarii? Fiind obiect de patrimoniu, putea sa notifice Primaria ca vrea sa vanda imobilul, ii impunea un pret de vanzare, Primaria si CL vota in prima sedinta daca este de acord sa cumpere sau nu, eventual transmitea un pret de cumparare, se negocia si se incheia tranzactia. Daca nu se ajungea la un numitor comun, se proceda la vanzarea imobilului pe site-uri de profil sau la agentii imobiliare. Acum, mostenitorul, ramane cu buza umflata.
-
Ești plătit sa combați comentariile incomode la adresa la acțiunilor vremelniclor conducători locali?E mai cinstit sa fii în slujba adevărului.
-
In sfârșit un comentariu care are chiar e corect.Toată lumea vrea sa fie scutita de impozit…Treziți-vă odată ! Ai proprietate TREBUIE sa plătești impozit…De ce? Pentru ca respiri aerul din România ? Nu iti convine ??? VINDE SI MUTA-TE !!!! Poate unde te muți bu vei plăti taxe si impozite!!
-
Dedesubtul acestui articol este altul in care scrie despre un teren acordat gratuit unei biserici.
Deci daca sunt interese, se poate.
-
-
Ești postac plătit din taxe și impozițe?Din bănuțul văduvei și al saracului? Sau lingău de serviciu în sujba vremelnicilor sefi?
-
Cred ca si pe asta o va cumpara Orban Baci(nu ala prost al nostru),prin interpusi…Oare era mai bine daca proprietarul nu gazduia guvernul ,poate istoria avea alt curs.
-
Cumpar-o tu, daca iti permiti! Nu se supara nimeni! Din contra, iti vom fi recunoscatori!
Potrivit istoricului C. Pădureanu ” în această casă a fost etc.etc.etc. … ” Conform istoricilor de serviciu, în Transilvania sunt clădiri cu duiumul care se ” mândresc ” cu titulatura de ” În această casă a fost etc.etc.etc. … ”
Ps. Donați casa bisericii ortodoxe, fiindcă ăia se 🖕… nu plâtesc impozit
……..Bibi e padurar si nu este interesat de istoria locului !!! dupa el …potopul cu tot cu city managerul lui Boca care nu pricepe nimic niciodata dar ia lunar vreo 8000 ron in mana !!! ce fain e in politica lui peste !!!! greatza !!!!
Primaria si Guvernul trebuiau inca de la 1 Ianuarie 1990 sa se ingrijeasca de tot patrimoniul national.El a fost DEVASTAT, de la muzee, biblioteci, numismatica, filatelie, STATUL e principalul vinovat si continua aceeasi formula care a imbogatit HAITA.
-
da cine o fi STATUL tizule?nu cumva statul sintem noi toti?noi care din 4-n 4 ani votam lichele sa aiba grija de patrimoniul nostru al tuturor,ii votam tot pe ei ca fraierii cu speranta ca de data asta nu va fi asa,ei uite ca e,eu am o vorba:daca cineva ti-o trage e problema lui daca o face si a doua oara e si a ta daca o face si a treia oara ori esti prost ori masochist,alege…
-
Statul este HAITA.Daca nu ai pe cineva NU POTI INTRA IN HAITA.Si casatoriile sunt legate de HAITA
-
nu ai priceput nimic….
-
-
o casa ca toate casele.
ba chiar mai darapanata.
a fost. e de domeniul trecutului.
ce asa mare tam tam?
-
Esti normal la cap
Vor face un club de pacanele acolo, ca si asa-i plina comuna Arad de ele
Era gaură în Cer dacă erau clădirile istorice scutite de impozit? Ce oameni!!!
Pt Molnar, poate eu și mulți alții nu vor ca banii lor din impozit sa ajungă acolo, poate vrem alceva pt comunitatea asta! Dute la haur și vb cu ei sa cumpere casa și după sa-o întrețină din banii lor și din donațiile tale. Voi marii patrioti de carton faceți cheta și luați casa și faceți ce vreți cu ea! Asa dovediți ca sunteți patrioti și nu acuzând și improscand pe alții din intoleranta ce aveți în voi asa ziși patrioti!
Molnar olteanul prin Arad, cunoști istoria Aradului, ocupă-te de bojdeuca ta din Mehedinți!
Deja s-au inscris UNGURII care au cumparat Teatrul vechi adica CASA HIRSCHL , au cel mai bun punctaj pana acuma .
Nu mai am cuvinte,frumos tratament din partea autoritatilor la adresa urmașilor lui Stefan Cicio Pop,indiferent cine sunt si unde se afla.Numai tzeparii mai procedează așa. Simt rușine și dezgust pe cine avem în slujba comunității. Dacă așa tratament le oferă acestora ,cum sa ne așteptăm să fim tratați oamenii de rand,decât cu dispreț și aroganta.Din pacate multi chiar nu își înțeleg rostul ca sunt în slujba oamenilor .
Eu nu inteleg cum un imobil al unui fost om politic ca Ștefan Cicio-Pop nu a fost scutit de impozite si taxe locale? Probabil că e mai putin important ca toti paduchiosii din administrația si politicienii locali care anual isi dau tot felul de distinctii si titluri in urma cărora, o parte dintre ei au anumite scutiri de la impozitele si taxele locale.
Încă un aspect, de ce nu se implică urmașii casei exregale?
Pai mai bine mergeți pe strada cuza vodă exac lângă centrul de educare pentru școlari o casa dărăpănată cu valoare istorica a economiei Aradului ,așa i se spunea vama de interior tot a daramat si a rămas un perete cu geam la strada dezastru sta doar 2 persoane din 10 așa ziși cu drept ce sa vezi primăria si cei care vor sa reabiliteze se confrunta cu situați penibile având in vere situația așa zișilor amărâți de proprietari care lasa totul la mâna jalnica a instituțiilor bancare
proprietatii ”castelelor” din parneava si-au platit taxele ? au si autorizatii de constructie ?