Gata cu casatoriile în Palatul Cenad. Din această săptămână, conform informării Primăriei Arad, oficierea căsătoriilor în municipiul Arad va avea loc în sala mică a Palatului Cultural, adică în sala care până mai ieri servea angajaţilor Filarmonicii drept sală de repetiţii şi cor. Peste noapte, însă, aceştia s-au trezit că nu mai au sala cu pricina, pentru că Primăria le-a scos mobilierul şi a montat altul în loc. În cele din urmă, fără a mai protesta faţă de situaţia în care au fost puşi, angajaţii Filarmonicii, se pare, s-au resemnat cu gândul că în loc de concerte la repetiţii, aici se va cânta doar Marsul Nuptial.
60.000 de persoane
Primăria este însă încântată de decizia luată şi schimbarea făcută şi precizează că “noua locaţie a fost stabilită de Primăria Municipiului Arad pentru a oferi un cadru mai potrivit la desfăşurarea celui mai solemn moment din viaţa tinerelor familii, iar datorită spaţiului suplimentar invitaţii vor putea asista la ceremonii în cele mai bune condiţii” şi că “sala utilizată până în prezent pentru oficierea căsătoriilor, în Palatul Cenad, nu mai corespunde din punct de vedere al spaţiului pentru public şi al condiţiilor de acces”.
Potrivit reprezentanţilor Municipalităţii, “în municipiul Arad, în fiecare an, 1.400 de cupluri spun „da” în faţa ofiţerului stării civile, iar numărul total al invitaţilor care vin la sala de căsătorii, pentru a fi alături de miri la fericitul eveniment, trece de 60 000 de persoane”.
Vineri, sâmbătă şi duminică
Potrivit comunicatului Primăriei Arad, “în urma schimbării locaţiei, se modifică şi programul de oficiere a căsătoriilor. Începând din această săptămână, cuplurile vor veni în faţa ofiţerului stării civile în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică”.
JA-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!