Primarul Gheorghe Falcă a făcut public faptul că, până pe 28 iunie, Municipalitatea îi aşteaptă pe cei interesaţi să-şi depună oferta la licitaţia electronică privind întocmirea unui plan de revitalizare a zonei protejate a Aradului. Planul trebuie să vizeze nu doar aspectul urban al zonei, ci şi cel socio-economic şi de cultură şi turism. În aceeaşi zi, la distanţă de o oră (ora 10.00), ofertele vor fi deschise urmând ca, pe 15 august, să se semneze contractul cu firma aleasă.
Zona vizată
Zona de lucru a acestui proiect este una vastă, în care intră centrul Aradului până la intersecţia Căii Timişorii cu Ştefan cel Mare, până la Podul Cetăţii, Spitalul Municipal şi strada Ghiba Birta.
Proiectul include realizarea unui inventar al clădirilor, pieţelor şi străzilor şi o analiză a populaţiei de aici, plus realizarea unui program de intervenţie în transformarea tramei stradale.
După 2012
„Începem să pregătim proiectele pentru etapa următoare de dezvoltare a Aradului, de după 2012, după ce vom finaliza infrastructura oraşului şi vom intra în ciclul în care ne vom concentra pe zone de agrement, spaţii verzi, locuri de joacă şi parcări”, a conchis primarul Falcă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!