Ediția a opta a evenimentului sportiv ar fi trebuit să aibă loc la finalul acestei săptămâni, în Tabăra Căoaia și în pădurile din jurul acesteia. Organizarea celei de-a opta ediții a fost, o perioadă, sub semnul întrebării, dată fiind situația pandemiei de Covid-19. Organizatorii evenimentului – Asociația Euromediu din Arad – a obținut, însă, toate avizele necesare organizării evenimentului, luându-și toate măsurile de prevenție. Au întocmit inclusiv un set de reguli speciale, care prevedeau măsuri precum startul diferențiat în cursele de mountainbike sau alergare, astfel încât acesta să se facă în grupuri de câte zece persoane, pentru a se putea păstra distanța sanitară necesară.
Cu toate astea, însă, se pare că zicala „un necaz nu vine niciodată singur” se adeverește în cazul concursului de mountainbike și alergare de la Căsoaia. Asta deoarece chiar dacă pentru protecția în fața noului coronavirus și-au luat măsuri, o altă problemă îi împiedică pe organizatori să desfășoare ediția de anul acesta a concursului: pesta porcină.
O hotărâre a Centrului Local de Combatere a Bolilor interzice organizarea de evenimente publice în pădurea din zonă, din cauza unor focare de pestă porcină apărute la porcii mistreți. Astfel, Asociația Euromediu ar putea să organizeze evenimentul cel mai devreme peste 60 de zile, adică la finalul lunii octombrie. Conform acestora, evenimentul va fi, momentan, suspendat, iar dacă situaţia o va permite, va fi organizat în octombrie.
Hotărârea Centrului Local pentru Combaterea Bolilor prevede că se interzic „pe o perioadă de 60 de zile drumețiile, raliurile, competițiile sportive, activitățile turistice și de campare, inclusiv accesul cu biciclete, ATV-uri și alte vhicule, pe toate terenurile din zonele împădurite ale județului Arad (drumuri forestiere, trasee marcate și nemarcate etc.), cu excepția vehiculelor care desfășoară activități autorizate în zonă).
Trimite articolul
XPesta porcina nu e periculoasa pentru om. De ce aceste restrictii fara sens? Vrem explicatii!
Azi maine o sa ne ingradeasca libertatea de a vedea orice obiective din munti sau paduri,pentru ca sunt privilegiul lui Iohanis si a lui Ludovic intaiul,si gasca de politicieni de toate culorile!Cat o sa -i mai rabde populatia?????????????