Au fost nominalizate 19 profesoare din mediul preuniveristar și universitar, de la școli din municipiu dar și din județ, de la licee și din școli gimnaziale sau grădinițe. O competiție care a strâns 2 375 de voturi pentru cadrele didactice care, cu siguranță, se numără printre cele mai apreciate din județ.
Competiția a fost strânsă în ultimele zile de vot, cu schimbări în vârful topului iar finalistele și cele care vor primi premiile din partea site-ului sunt:
Locul I cu 412 voturi și câștigătorea unei cine romantice la restaurantul Istanbul este Simona Chintoan, profesor la Colegiul Economic Arad
Locul II cu 353 voturi și câștigătoarea unui abonament pentru o lună la sala de aerobic a Clubului Sportiv Municipal (antrenor Aurelia Gabor) este Luminița Petrușe de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Arad
Locul III cu 277 de voturi și câștigătoarea unui premiu livresc din partea Librăriei Corina din Arad este profesor universitar Balaș Valentina de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Cele trei câștigătoare sunt așteptate luni, orele 15.00 la sediul redacției Jurnal Arădean și www.aradon.ro din Bulevardul Revoluției nr. 62, etaj 2 pentru a-și ridica diplomele și premiile.
Castigatoarele concursului „Voteaza profesoara preferata”!
Arad. E 8 Martie și site-ul www.aradon.ro anunță câștigătoarele concursului „Votează profesoara preferată”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP.
1
România
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.
ARADON Sport local
Victoria arădeană a trimis campioana pe locul 5 la finalul sezonului regulat.
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
1
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!