Descinderea italienilor de la Castrovillari a venit ca urmare a interesului exprimat de administrația de aici pentru stabilirea de relații de colaborare cu Aradul. Delegația italiană a fost condusă de primarul din Castrovillari, Domenico Lo Polito, iar pe tot parcursul vizitei a fost însoțit de viceconsulul onorific al Republicii Italia la Arad, Roberto Sperandio.
Pe parcursul celor trei zile petrecute la Arad, oficialii italieni au avut mai multe întâlniri cu primarul Gheorghe Falcă, consilierul Ovidiu Moșneag, președintele comisiei Buget-Finanțe din cadrul CLM, cu administratorul public Claudia Macra și cu alți responsabili din cadrul primăriei.
În cadrul întâlnirilor s-au analizat, potrivit comunicatului remis de Primăria Arad, „prioritățile de dezvoltare a unui parteneriat între cele două orașe și oportunitățile de colaborare în domeniul administrativ, cultural și socio-economic”.
După discuţii, oficialii au stabilit ca prim pas „inițierea unor schimburi culturale. Acestea vor începe de anul viitor, cu participarea artiștilor arădeni la «Calabria Teatro Festival», unul din cele mai importante festivaluri de artă dramatică din Italia, precum și la Festivalul Internaţional de Folclor din Castrovillari, unul din cele mai mari evenimente de acest gen din Europa, care a avut în acest an a 28-a ediție”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!