Astfel, Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România avertizează că preţul cărnii de porc şi de pasăre a crescut cu 20% în ultimele două săptămâni. În următoarele zile, preţurile vor urca şi mai mult, iar românii vor avea pe masa de Paşte alimente cu încă 30-40% mai scumpe.
Asociaţia spune că România este dependentă de importurile de carne, iar marii producători din statele membre s-au reorganizat, cresc purceii, îi abatorizează în state europene şi vând către ţările asiatice, afectate de pesta porcină africană, în special în China, contractele de export către statul asiatic triplându-se în acest an.
Lipsa spaţiilor pentru abatorizare, precum şi concurenţa exporturilor către ţările arabe au dus la creşteri de preţ pentru carnea de miel. Specialiştii spun că abatorizarea a scăzut cu o treime, iar preţurile ar putea urca la la 12-14 lei/kg în viu, faţă de 9-12 lei/kg în săptămâna care se încheie. Pentru exportul de miei sunt contracte de export încheiate cu Libia, Iordania şi Iran.
Sorin Minea, preşedintele federaţiei Romalimenta spune că marii producători nu vor majora totuşi preţurile în perioada sărbătorilor pascale, când înregistrează volume mari de vânzări, iar pentru creşterile de preţuri sunt responsabili micii speculanţi.
Minea admite că s-au majorat costurile cu utilităţile, carburanţii auto, salariile. dar că majorările de preţ sunt specifice pentru fiecare firmă. „Firmele mari nu fac creşteri de preţ la plesneală, şi în niciun caz de Paşte”, a declarat Minea la o emisoune televizată. Sorin MInea, care este şi patronul Angsat, spune că la firma sa a solicitat o proiecţie de evoluţie a preţurilor, în special influenţate de evoluţia preţului la carnea de porc din Uniunea Europeană. China este marele importator al momentului, iar preţurile ar putea înregistra creşteri importante din cauza acestor importuri.
„Carnea de pasăre a înregistrat o creştere nesemnificativă, de circa 10%, mielul va fi la preţurile de anul trecut, iar carnea de porc este mai scumpă cu 30%”, a spus Minea.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!