Cultura a iscat dezbateri şi acuze financiare la Arad. Nu s-a vorbit foarte mult despre ce au transmis sau au vrut să transmită cei zece scriitori care au ţinut conferinţe sau şi-au lansat cărţile în cadrul Festivalului de ştiinţe umaniste, ce a avut loc la finele săptămânii trecute, dar s-a vorbit la greu despre sumele enorme cheltuite pentru această manifestare. Se vehicula suma de aproape 200.000 lei, sumă prevăzută în buget pentru aceste eveniment. Şi de aici au curs acuzele legate de largheţea cu care banii se aruncă pe geam sau… prin buzunarele unora sau altora. S-a pus sub semnul întrebării chiar şi valoarea invitaţilor dar mai ales sumele pe care acestea le-au cerut drept onorarii. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care reprezentanţii Centrului Municipal de Cultură Arad au ieşit în faţă cu rezultatele festivalului dar mai ales cu sumele cheltuite pentru organizarea lui.
Cel care a prezentat primele calcule financiare ale festivalului a fost Cătălin Lazurcă, curatorul evenimentului. Acesta a ţinut din start să puncteze faptul că, potrivit informaţiilor pe care le-a adunat între timp, a fost vorba de un eveniment unic în România, care a fost lăudat nu doar de cei care au luat parte la el, ci şi de invitaţi. Tot Lazurcă a punctat faptul că „ceea ce s-a resimţit a fost entuziasmul publicului, inteligenţa lui şi o dorinţă care aproape somează să repetăm evenimentul pe viitor”.
100 lei per beneficiar
Consilierul local, şeful comisiei de cultură a CLM, a prezentat însă şi datele fierbinţi ale festivalului – sumele de bani cheltuite şi calculele făcute de organizatori pentru a vedea dacă s-a investit prea mult pentru acest festival raportat la numărul participanţilor. „Estimăm că în cele trei zile de festival, acoperite de zece evenimente, au fost prezente în jur de 1.000 de persoane”, a declarat Lazurcă, insistând că, aşa cum era de aşteptat, la conferinţele ţinute de Liiceanu, Patapievici şi Baconschi, vedetele evenimentului organizat în week-end, sălile s-au umplut (pentru cei trei fiind alese şi săli cu capacitate mai mare). „Dacă raportăm acest număr de beneficiari la costurile efective ale festivalului, la execuţia bugetară ca să fim expliciţi, ajungem la 90-100 de lei per beneficiar. Aceasta în condiţiile în care în Arad, standardul de cost per beneficiar în instituţiile de cultură care organizează evenimente de gen este de circa 200 de lei per beneficiar”. Tot alesul a mai precizat pe subiect faptul că un astfel de eveniment „nu trebuie comparat cu o manifestare de masă ci mai degrabă cu costurile unei premiere la teatru sau a unui spectacol de anvergură la Filarmonică”.
Despre onorariile invitaţilor
Dana Andreica, directorul Centrului Municipal de Cultură Arad, a venit cu desfăşurătorul cheltuielilor: 95.000 de lei a fost costul total al festivalului, care a cuprins cheltuieli de transport cu avionul, cheltuieli de transport cu trenul (două) şi cu maşina (o decontare combustibil), cheltuieli de cazare şi masă, cheltuieli cu publicitatea evenimentului (afişaj stradal, bannere, flyere, invitaţii) şi onorariile invitaţiilor. Cât s-a plătit pentru aceştia? Managerul instituţiei de cultură susţine că onorariile plătite lui Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici au fost de 5.000 de lei fiecare, a lui Teodor Baconschi de 2.000 de lei, în timp ce ceilalţi invitaţi au primit câte 1.500 de lei pentru conferinţele lor. „Onorariile sunt mai multe decât modeste, chiar modice dacă facem raportarea la numele pe care le-am avut drept invitaţi. Nu am ajuns nici măcar la jumătate din suma pe care am avut-o la dispoziţie”, a punctat Dana Andreica, insistând încă o dată pe faptul că publicul trebuie şi educat şi că Aradul are nevoie de astfel de evenimente pentru a ridica ştacheta.
„Dacă raportăm acest număr de beneficiari la costurile efective ale festivalului, ajungem la 90-100 de lei per beneficiar” Cătălin Lazurcă
Citiți principiile noastre de moderare aici!