Faptul că mulți șoferi arădeni sunt indisciplinați, grăbiți, nervoși și neatenți în trafic nu este o noutate, la fel cum nici parcările neregulamentare nu sunt o noutate. Secolul vitezei și-a pus amprenta pe mulți șoferi care cu toții se grăbesc undeva. Şi atunci apar și neregulile. De la începutul acestui an, numai pe Bulevardul Revoluţiei, poliţiştii locali, pe care cel mai probabil i-ați văzut în puncte cheie ale municipiului, au aplicat 238 de sancţiuni şoferilor care au parcat neregulamentar. Cuantumul amenzilor se ridică, atenție, la aproape 70.000 lei, echivalentul a peste 15.500 de euro.
Amenzi de la 250 la 625 de lei
Amenzile nu sunt deloc de neglijat, însă șoferii arădeni sunt perseverenți și comit zi de zi aceleași greșeli şi cam în aceleaşi locaţii, de exemplu pe Corso. Scuzele sunt graba sau o problemă urgentă de rezolvat ori faptul că nu sunt suficiente locuri de parcare. Conform Codului Rutier, oprirea neregulamentară este sancționată cu două sau trei puncte-amendă, adică 250 sau 375 de lei, plus două puncte de penalizare, în timp ce staționarea neregulamentară este sancționată cu patru sau cinci puncte-amendă, adică 500 sau 625 de lei, plus trei puncte de penalizare.
Șoferii sunt indisciplinați
„Poliţiştii locali arădeni desfăşoară zilnic acţiuni de sancţionare a şoferilor care parchează neregulamentar. Vorbim despre un număr tot mai mare de maşini parcate pe pistele pentru biciclişti, sub semnul «oprirea interzisă», în staţiile mijloacelor de transport în comun, pe linii de tramvai, pe trecerile pentru pietoni, ori care blochează accesul în parcări ori în incinta unor imobile. Tocmai pentru a descuraja acest fenomen în creştere, agenţii Poliţiei Locale Arad sancţionează în permanenţă şoferii indisciplinaţi”, a declarat Laurențiu Tudose, director adjunct al Direcției Generale Poliția Locală Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!