Cât ne va costa căldura în această iarnă? La fel ca anul trecut, ne asigură reprezentanții CET Hidrocarburi, ai Primăriei Arad, ai ULALA. Prețul pentru populație rămâne același, adică 290 lei/gcal, chiar dacă a dispărut subvenția de la Guvern, dar a fost majorată cea din partea Consiliului Local Arad. Prin HCLM nr. 58 din martie 2015 s-a decis creșterea subvenției de la 17,42 lei la 70,36 lei „Se aprobă majorarea subvenţiei lunare, acordate din bugetul local, pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei de la 17,42 lei/Gcal, inclusiv TVA la 70,36 lei/Gcal, inclusiv TVA, începând cu data de 1 martie 2015”, se specifică în Hotărărea Consiliului Local Arad. Și prețul va rămâne același pe toată perioada anului. „Nu cred că se mai poate vorbi de o majorare a prețului la căldură pentru populație pentru această iarnă. Prețul plătit de beneficiari este același ca anul trecut chiar dacă costurile au mai crescut puțin”, a precizat Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad.
Ajutoarea de căldură
Rămân valabile și ajutoarele de căldură oferite de către Primăria Muncipiului Arad, prin DDAC, pe baza cererilor beneficiarilor. Venitul net maxim pentru care se poate depune cererea este de 615 lei lunar/persoană la încălzirea locuinţei cu gaze naturale, energie electrică şi lemne, de 1.300 lei/persoană la încălzirea locuinţei cu energie termică. Ajutoarele sunt acordate pentru o perioada de cinci luni (cea cuprinsă între 1 noiembrie şi 31 martie).
Cereri pentru căldură
Cererile pentru energie termică se pot obține de la casieriile CET iar pentru beneficiarii care-şi încălzesc locuinţa cu energie electrică, gaze naturale, respectiv cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face de la Centrele de preluare a cererilor începând de marţi, 20 octombrie 2015. Activitatea de preluare a cererilor se va desfăşura după un program stabilit pe zile şi străzi, la cele patru centre din municipiu: Centrul Nr.1 (P-ţa Plevnei nr.1, telefon 0257-282777), Centrul Nr.2 (Calea Radnei bl.108, telefon 0724-036901), Centrul Nr.3 (Calea Aurel Vlaicu nr.227, telefon 0724-036902), Centrul Nr.4 (Str. Baladei bl.5, telefon 0257-252282). Programul centrelor este: de luni până joi între orele 8.30–16.00, vineri între orele 8.30–15.00 şi sâmbăta între orele 8.30–12.00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!