Arad. Cu chiu, cu vai, se evită o rușine la UTA. Jucătorii au început încă dinaintea meciului cu CS U. Craiova să amenințe cu greva, însă – până la urmă – nu s-a întâmplat nimic. Nici măcar azi, când ne așteptam la un boicot al elevilor lui Adrian Falub. Cel care i-a convins pe jucători să se antreneze a fost Giovanni Catanzariti, cel mai probabil, cu noi promisiuni de normalitate la club. Este clar, însă, că nu se poate continua la nesfârșit așa și e de presupus că echipa nu va face deplasarea la Bistrița, dacă Apostu et comp. nu-și primesc restanțele financiare. Nu de alta, dar graficul impus chiar de Adrian Marțian nu a fost respectat.
O oră întârziere
UTA joacă la Bistrița, cu Gloria, vineri, la ora 16.00, așa că Adrian Falub a stabilit câte o ședință de pregătire zilnic, după-amiaza, la ora partidei de la Bistrița. Azi, antrenamentul a început fix cu o oră întârziere, tocmai datorită ședinței din vestiar, la care au participat jucătorii, antrenorii și Giovanni Catanzariti.
Dacă Neagu este suspendat și nu s-a antrenat cot la cot cu echipa, Ola și Feussi au efectuat alergări ușoare, semn că ar putea lipsi și ei cu Gloria, din cauza unor accidentări.
Oricum, nu este ușor pentru Adrian Falub să lucreze cu jucători nemulțumiți.
De ce vineri?
Pare puțin surprinzător, dar există o explicație pentru faptul că UTA joacă vineri meciul de la Bistrița. Atât Gloria, cât și UTA vor disputa, etapa viitoare, meciul extrem de importante în vederea play-off-ului, respectiv play-out-ului. Bistrița, cu U. Craiova, iar UTA, cu Minerul Motru. Așa că s-au înțeles din prima să joace meciul direct o zi mai târziu, căci runda viitoare va fi intermediară și va avea loc miercuri, deci, va exista o zi de recuperare în plus.
Citiți principiile noastre de moderare aici!