Micii comercianţi se luptă în fiecare
săptămână cu
„vitregiile” comerţului. Pe
lângă lupta continuă pe care o duc
producătorii de cereale pentru a-i convinge pe cei
foarte puţini cumpărători să bage
mână în buzunar, micii
producători mai trebuie să îndure
şi controalele, amenzile şi verificările
uneori mult prea atente ale organelor de control.
Când vine vorba de producţie,
răspunsurile sunt la unison: „La
jumătate şi mai chiar mai puţin
decât recolta din anul trecut”. În
aceste condiţii agricultura devine cu greu
rentabilă. „Anul acesta am avut un noroc
foarte mare cu subvenţiile primite pentru anul
trecut. Aceste fonduri au fost cele care ne-au adus
câştig, că dacă ar fi fost să
nu le primim eram pe minus. Rentabilitatea este oricum
foarte, foarte scăzută. Vă pot spune
că în această vară din cele 3,8
hectare pe care le-am însămânţat
cu floarea soarelui, 1,8 hectare au rămas
nerecoltate. Fără ploi producţia a fost
foarte slabă, pe alocuri neacoperind costurile
elementare”, ne-a explicat Florin Dolha, un
producător din Curtici.
Aceaşi situaţia este şi în
cealaltă parte a judeţului, la Felnac.
„Am 10 hectare de teren pe care le cultiv, dar
din păcate ajutorul pe care ni-l promite statul
este neînsemnat. Când vine vorba de
vânzare lucruri nu stau nici măcar în
acest sector tocmai roz: producţia a fost mult mai
slabă, iar preţul la comercializare este
chiar mai mic decât anul trecut. Oamenii nu au
bani şi nu mai cumpără ca
până acum. Merge foarte, foarte greu
vânzarea”, a subliniat Florin Mateş.
Controale
Pe lângă neajunsurile cu care se
confruntă pentru a răzbii în
agricultură, micii producători sunt
controlaţi la sânge şi de
poliţişti. „De fiecare dată ne
opresc pe drum. Ştiu deja care ne sunt
maşinile şi ne fac controale la sânge,
dar pe marii coloşi industriali nu îi
caută nimeni când merg cu camioanele
încărcate cu zeci de tone peste limită
şi fără acte”, au mai spus
producătorii veniţi ieri în piaţa
de cereale din Aradul Nou.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!