În luna iulie 2022, trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, din Arad și Bacău, au intrat în apartamentul unui bătrân de 87 de ani, situat la parterul unui bloc din cartierul Aurel Vlaicu. Cei trei au fost, atunci, arestați preventiv. Pe 28 aprilie 2023, magistrații din cadrul Tribunalului Arad i-au condamnat pe agresori la câte 25 de ani de închisoare fiecare.
Conform soluției pe scurt, instanța „condamnă inculpata Balog Ribana, în prezent arestată preventiv în cauză în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. (…) Condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. (…) Condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în formă continuată”. În final, „aplică inculpatei pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 20 (douăzeci) ani închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 5 (cinci) ani închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 25 (douăzecişicinci) ani închisoare”, deducând din această pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive, din data de 13.07.2022 până în prezent.
Aceeași soartă o are și Benescu Marian, în prezent arestat preventiv în cauză în Penitenciarul Arad, care a fost condamnat, conform sentinței completului de judecată, „la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. (…) La pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. (…) La pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în formă continuată”. Și în cazul acestuia, instanța „aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 20 (douăzeci) ani închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 5 (cinci) ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 25 (douăzecişicinci) ani închisoare”. În plus, „obligă inculpatul la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Și în cazul celui de-al treilea inculpat, Posmag Petru-Bogdan, instanța a decis că îl condamnă „la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat; (…) la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată; (…) la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în formă continuată”, rămânând cu „pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 20 (douăzeci) ani închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 5 (cinci) ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 25 (douăzecişicinci) ani închisoare”.
Instanța a mai dispus și confiscarea de la inculpaţi a unei cutii din carton de culoare albastră ce conţine o pereche de mănuşi şi un colet ce conţine un topor, 2 mănuşi, 2 tamp. recoltare (fără material biologic), 4 fragmente hârtie, folosite la comiterea faptei şi depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Arad.
Sentința Tribunalului nu este definitivă. Pronunțată pe 28 aprilie 2023, aceasta poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Povestea crimei
În noaptea de 10 spre 11 iulie 2022, cei trei tineri au mers la domiciliul bărbatului, pe care îl cunoșteau și despre care știau că are în apartament bani, cu scopul de a îl jefui. Aceștia au intrat în apartamentul bărbatului de 87 de ani prin geamul de la baie, apartamentul fiind situat la parterul blocului. După ce au intrat în aprtament, au început să caute banii, bărbatul fiind trezit de gălăgie. Conform rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, când i-a văzut pe tineri, octogenarul a început să țipe, moment în care cei trei au început să-l lovească cu brutalitate, cerându-i să le spună unde sunt banii. „Suspecţii au continuat să lovească victima până a căzut la podea. La plecare, suspecţii au sustras două telefoane mobile şi suma de aproximativ 800 de lei”, a transmis Parchetul, în 2022.
Cadavrul bărbatului a fost găsit de familie, a doua zi, după ce au încercat să ia legătura telefonic cu el și au rămas fără răspuns. A doua zi, oamenii legii i-au identificat pe cei trei tineri condamnați acum în primă instanță.
Citește și:
Trimite articolul
XCorect
Ce tâmpiți !! 25 de ani la mititica pt 800 de lei și un telefon. F fain!
cee?pe viata?de ce sa cheltuim bani publici cu asemenea tampiti si dobitoci din nastere?de ce?executati public si saru-mana.ce legi avem….de cheltuit bani am-p__zdea.
Trebuia si mai mult la nemernicii astia.
seara sau noaptea o plimbare prin oras te poate costa si viata daca asa se intampla. Poti sa strigi ajutor ca nu te scapa nimeni, ia politie de unde nu-i.