Arad. Una dintre întrebările frecvente când vine vorba despre gestionarea pandemiei de Coronavirus este legată de numărul de teste care se fac zilnic atât la nivel național, cât mai ales la nivel local. Dacă la nivel central, comunicarea numărului de teste se face zilnic, la nivel local nu se aplică același sistem, motiv pentru care am și solicitat Direcție de Sănătate Publică Arad detalii legate de acest subiect.
Potrivit directorului Horea Timiș, nu avem o cifră exactă din cauza centrelor de recoltare, care nu au PCR, ele fac doar recoltarea probelor, după care trimit testele spre prelucrare către diferite centre care dețin PCR, unele dintre ele situate în alte județe.
Cu toate acestea, se poate aproxima că la Arad se fac zilnic între 700 și 1.000 de teste (cifrele includ și retestările): „Am pornit de la 200 de teste pe zi la începutul pandemiei, efectuate la DSP Arad, după care treptat a crescut capacitatea odată cu operaționalizarea PCR-ului de la Spitalul Județean și a celui de la spitalul din Ineu. Teste se mai fac și în privat, sector în care avem un singur laborator acreditat PCR la nivel de județ. Momentan putem vorbi de 700 până la o 1.000 de teste pe zi. Capacitatea va mai crește și în momentul punerii în funcțiune a PCR-ului de la Sebiș.”
Teste la Sebiș – în 3 săptămâni
Aparatul PCR care va asigura locuitorilor orașului Sebiș și celor din împrejurimi testarea necesară pentru depistarea infectării cu virusul COVID-19 a ajuns în cursul săptămânii trecute și va fi funcțional în maximum trei săptămâni. Aparatul a fost deja instalat și urmează etapa de instruire a personalului medical care va deservi unitatea de testare, potrivit primarului Cristian Feieș.
Trimite articolul
Xsunt zone rosii de covid ,cate testari ati facut sa opriti focarele?Dupa cum se inmultesc focarele in judet ,cred ca nici nu va pasa de sanatatea npastra.PUNCTTTTTTTTTTTTt!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Poate daca oamenii ar avea posibilitati s-ar fi testat singuri,dar suntem la mana voastra a DSP urilor.Totti ne mint ,Facem,dregem,spalati va pe maiini ,purtati masca ,asta auzim de 9 luni,dar voi ce mai faceti in rest?????daca ar fi sa va pese de oameni ati testa mai mult..Degeaba ……..nu conteaza ce scriem noi..SANATAYE VA DORESC ,in rst scapa cine poate
Dacă se fac 700-1000 teste cu tot cu retestari care sunt și alea2-300 minim iar ei spun ca avem peste 100 cazuri noi pozitive deci fără retestare înseamnă ca, dacă extrapolăm la nr populației ar trebui sa avem vreo 20-30000 de cazuri doar in Arad … dacă din 5-600 noi ies peste 100 deci vreo 20%….. concluziile le trageți voi !
-
Asa si? Concluzia e ca toata treaba e tzeapa si virusul e o simpla raceala.
-
Cum asa si? Daca e 20-30% ceea ce reiese si din testarea nationala daca scoatem retestarile inseamna ca , daca am face 100000 teste, am avea peste 20000 si tot asa… pai atunci rata de infectrare nu e 1,3, 3% cat tot plimba ei. Practic despre ce mai vorbim atunci. Suntem singura tara care interneaza pozitivii , nu doar cei grav afectati.Revenind la procent, in cazul asta, nu ar fi normal ca cei ce ne conduc sa fie sinceri si sa spuna, sa recomande celor din categoriile de risc ce e de recomandat si sa tina in spitale doar cei acare au nevoie… dar ei prefera sa sperie populatia iar motivul e simplu.. banii. Inca ceva… la ATI sunt 700 oameni… imparte la judete, scade Bucuresti si vei avea o medie de vreo 10/judet. Intreb ca prosul.. despre asta e sistemul nostru medical?
-
da e bine ca se fac teste dar astea -s sigure doar pt cateva zile eventual
Ce face omul testat negativ care a doua si se intalneste cu altul ce nu stie ca e infectat si ia virusul de la el apoi omul cu adeverinta in buzunar cum ca e negativ merge linistit la munca ca doar s-a testat si e negativ…….. si ii ” fericeste ” fara voie desigur si pe altii. Asa ca…
-
Acuma da-ti singur un raspuns care crezi ca-i solutia sau dupa ce iesi negativ izoleaza-te pe veci sa fii sigur ca nu te mai infectezi
Puie Tm Hr.Mars în plus la Cs .Gutute_n gură și lasan-ne
Timis demisia. Ești un papagal.
Tocmai el să spună ” aproximativ “, daca el nu stie atunci cine trebuie să știe? Vai de capul nostru pe ce mâini am încăput.
trebuiau facute teste la toata lumea care intra in tara de la inceput…ca doar nu de la baci Ghita din varfu dealului a pornit pandemia
Sa-mi bag p.. A in toata administratia Aradului de la cel mai proaspat angajat pina la cel mai vechi. Cum naiba judetul asta este cel mai infect si cel mai scump la impozite😜 https://www.calculweb.net/impozit-auto/ bai consilieri pi🤮di ce votati bai cretinilor? Derbedei notori ce sinteti😤
Bagativa bețișoare non stop….vorbim peste 2-3ani
se pot face teste cu miile atat timp cat sunt persoane ce nu respecta legea cu privire la purtatul măstii spălatul pe maini si la distantare sociala e degeaba. 1oo de testati negativ se imbolnavesc in 5 minute de la cativa ce nu respecta legea si se apropie de ei..
spectacole meciuri concerte terase baruri etc ne trebuie acum in pandemie
Ia vedeti numai in handbal fotbal si alte sporturi cate persoane au luat virus si desigur il transmit mai departe ……si tot asa …….