Un atac specific mafiei s-a petrecut în cartierul Confecţii pe strada Liviu Rebreanu unde un bărbat a fost lovit mişeleşte, în cap, de mai multe ori, până când şi-a pierdut cunoştinţa. Omul, care a intrat în comă, a fost găsit de un trecător, pe jos, lângă propria maşină. Medicii l-au dus direct la Timişoara! Despre acest caz v-a informat, în exclusivitate Jurnal Arădean şi Aradon în urmă cu aproximativ trei săptămâni, atunci când a avut loc incidentul. La acea dată au fost două variante ale incidentului: ori bărbatul a fost lovit de o maşină, iar şoferul a părăsit locul accidentului, ori a fost bătut. Se pare că a doua variantă este cea pe care merg autorităţile. În timp ce victima se zbătea între viaţă şi moarte, cineva i-a spart casa! De două ori în câteva zile. Din casa bărbatului au fost furate un sistem home cinema, un televizor, bijuterii, pantofi şi suma de 4.000 de lei.
Bătut de interlopi?
Spargerea a avut loc, cel mai probabil, după agresiunea extrem de violentă pe care a suferit-o proprietarul casei. Conform unor apropiaţi ai victimei, care, de teamă, doresc să îşi păstreze anonimatul, bărbatul ar fi fost bătut de către un grup de interlopi din Arad, cunoscuţi pentru brutalitatea cu care îşi rezolvă conflictele. Aceştia susţin că bărbatul ar fi fost lovit în cap şi la corp, cu obiecte contondente, care i-au lăsat urme, atât fizic, cât şi psihic. „Când au ajuns cei de la Poliţie şi de la Ambulanţă, el era în Confecţii, jos, lângă maşina lui, în comă. A fost transportat la Spitalul Judeţean Arad, de unde l-au trimis de urgenţă la Timişoara, în stare foarte gravă”, a povestit unul dintre apropiaţii victimei. După aproape două săptămâni, victima a fost transferată înapoi, la Arad, fiind internată tot la Terapie Intensivă, şansele ca bărbatul să îşi revină fiind destul de mici. De pe patul de spital, bărbatul strigă prenumele unui alt bărbat. Apropiaţii spun că ar putea fi vorba chiar de prenumele celui care l-a bătut.
Dosarul, la Parchet
De la momentul incidentului, adică în urmă cu aproximativ trei săptămâni, nimeni nu a făcut nimic pentru elucidarea misterului. Totuşi, dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, fiind în lucru la unul dintre cei mai prolifici procurori din oraş.
În plus, la Poliţie mai există o plângere pentru furt, după ce casa victimei a fost spartă de două ori în zilele de după agresiune. Prejudiciul pentru care poliţiştii fac cercetări în acest caz este de 50.000 de lei. Pe de altă parte, rudele bărbatului agresat susţin că vecinii au văzut şi nişte bătrâni care au sărit gardul casei victimei.
Deocamdată, în acest caz anchetatorii nu au audiat niciun suspect, nici pentru agresiunea comisă împotriva bărbatului care este în coma de câteva săptămâni şi nici pentru furt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!