Sala festivă din clădirea de pe bulevardul Revoluţiei, numărul 81, îşi aşteaptă restauratorii. Consiliul Judeţean Arad a lansat procedura de licitare a lucrărilor, sursa de finanţare a proiectului – ce se ridică până la 794 de mii de lei – fiind un contract de finanţare semnat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria.
Conform caietului de sarcini, se vor realiza lucrări de reabilitare a decoraţiunilor şi reparaţii interioare, menţinându-se structura clădirii, volumetria şi toate detaliile de ornamente cu valoare istorică şi artistică, vor fi puse în valoare tâmplăriile, plintele de lemn, elementele decorative interioare, picturile de tavan şi candelabrul central, rămâne să fie refăcută şi instalaţia electrică la nivelul sălii. Lucrarea va dura cel mult şase luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor şi va avea o garanţie de cel puţin cinci ani.
Sala are o suprafaţă de aproximativ 206 metri pătraţi şi o înălţime de şase metri, racordul dintre tavan şi perete prezentând o rotunjire cu rază de un metru. Clădirea, monument istoric, a fost construită între anii 1870 şi 1871, găzduind iniţial Prefectura, după care fiind sediu al unor instituţii precum publicaţiile Adevărul, Observator, sau Universitatea „Aurel Vlaicu”. În momentul de faţă, în aceeaşi clădire se realizează lucrări de înlocuire a acoperişului, dar şi de reamenajare a subsolului, lucrări ce vor fi finalizate în anul 2020.
Ofertele pentru restaurarea sălii festive din clădire sunt aşteptate de către Consiliul Judeţean până pe data de 21 ianuarie 2020, ora 15.
Citiți principiile noastre de moderare aici!