Potrivit BIHON.RO, Accidentul a avut loc pe drumul județean 795, în jurul orei 19:30. Potrivit polițiștilor, cauzele principale ale accidentului sunt viteza și lipsa de experiență a șoferului de 20 de ani.
„Un tânăr de 20 de ani, din comuna Livada, județul Arad, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Tinca – Salonta, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și, pe fondul lipsei de experiență în conducere, a derapat, a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat de mai multe ori în afara părții carosabile, iar apoi a revenit pe roți”, precizează comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
În urma accidentului, un băiat de 13 ani, din comuna arădeană Livada, pasager pe bancheta din spate a autoturismului, a fost proiectat la 8,5 metri în afara vehiculului. Din nefericire, acesta a suferit leziuni grave care i-au provocat decesul.
„Echipajele medicale au evaluat victimele, le-au acordat îngrijirile care se impuneau și au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul unui băiat în vârstă de 13 ani, care se afla în stop cardio-respirator. Din nefericire, însă, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate, minorul a decedat. O fetiță în vârstă de 13 ani prezintă o fractură și traumatisme, aceasta fiind preluată de elicopterul SMURD. Un băiat de 14 ani se află în stare de inconștiență, alte două persoane în vârstă de 18, respectiv 20 de ani prezintă diferite traumatisme. Toate cele patru victime salvate au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean”, a mai transmis maiorul ISU Crișana, Camelia Roșca.
Sursa: BIHON.RO
Citiți principiile noastre de moderare aici!