„Schimbarea destinației unor imobile aflate în proprietatea publică a municipiului Arad, pe perioada instituirii stării de urgență” reprezintă unul din cele două subiecte pentru care Consiliul Local Municipal Arad s-a întrunit, miercuri, 15 aprilie, în şedinţă extraordinară de îndată.
Oamenii străzii, pe Voinicilor
Aleşii locali au aprobat schimbarea destinației sălii de sport de pe strada Voinicilor nr. 2/6, în vederea adăpostirii oamenilor străzii, pe perioada stării de urgență.
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Arad, aici vor fi amenajate două sectoare distincte pentru bărbaţi şi femei, în care paturile vor fi amplasate la minimum doi metri distanţă unul de altul. Vor fi folosite două izolatoare doar la parter. La etaj va avea acces numai personalul care deserveşte centrul. Vestiarul din stânga intrării va fi folosit şi ca zonă de filtru pentru internarea în centru. „Având în vedere că dispune de numai 10 cabine WC, numărul maxim de beneficiari este 100” – transmite DSP Arad.
Personalul DAS, izolat la grădiniţă
Consilierii locali municipali au mai aprobat schimbarea destinației grădiniţei de pe strada Izoi (zona 6 Vânători), în vederea cazării personalul angajat al Direcției de Asistență Socială, pe perioada stării de urgență.
La baza acestei decizii stă Ordonanţa Militară nr.8 care prevede că „pe perioada stării de urgență, se instituie măsura de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul angajat al centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile.”
Hrană pentru 31 de izolaţi
Municipalitatea anunţă ca a fost aprobată alocarea sumei maxime de 30 lei/ zi/ persoană, pentru asigurarea hranei angajaților autoizolați la locul de muncă. „Vorbim despre 18 persoane angajate ale Direcției de Asistență Socială Arad, pentru care se instituie măsura de izolare preventivă la locul de muncă și de 13 persoane beneficiare ale Centrului Social cu destinație Multifuncțională care se află în izolare preventivă și nu au aparținători. Cheltuielile cu hrana și transportul acesteia vor fi asigurate din bugetul Centrului Social Cantina Municipală Arad” – precizează reprezentanţii Primăriei.
Trimite articolul
Xcu aia de cotrobaie prin tomberoanele de gunoi si il imprastie pe jos ce (nu) faceti?
-
Și aceia sunt izolați(caz izolat).
-
Aradean,
Toata chestia e ca tomberoanele sa fie distantate la 2 metri, incit cautatorii sa pastreze distantarea sociala.