O poveste fără sfârşit. Aşa poate fi catalogat, fără doar şi poate, cazul Lupan, aflat de ani buni pe masa justiţiei, cu sentinţe definitive nepuse încă în aplicare dar contestate prin… justiţie şi cu propuneri refuzate de arădean. Nebunia continuă în acest caz, în care, potrivit Graţielei Bârla, avocatul arădeanului Ilie Lupan, nu ar mai trebui decât ca banii pe care Primăria Arad îi datorează arădeanului – 150.000 de euro, să fie luaţi din conturile instituţiei, blocate deja din 2007, în baza unor sentinţe date în acelaşi proces.
Numai că procedura a întâmpinat de fiecare dată câte un nou hop procedural. De această dată, judecătorul care trebuie să se pronunţe miercuri asupra suspendării executării silite a conturilor primăriei, iar ieri asupra contestaţiei la executarea silită a conturilor a decis că nu mai vrea să se ocupe de acest dosar. Motivul, potrivit avocatului lui Lupan, acuzele de părtinire aduse de apărător şi cele legate identitatea între confesiunea acestuia şi cea a primarului.
Alt judecător?
Graţiela Bârla a declarat ieri în cadrul unei conferinţe de presă că e cu atât mai supărată cu cât până la momentul de ieri, judecătorul a preluat cazul şi la judecat şi doar ieri, la momentul pronunţării, a decis “să se abţină”. Bârla l-a acuzat pe judecător că a sugerat celeilalte părţi din proces – Primăriei Arad – să facă o cerere de suspendare pe ordonanţă prezidenţială, pentru a se asigura că Primăria nu va fi executată silit de Lupan. De cealaltă parte, Primăria susţine că a încercat să se înţeleagă cu Lupan dar că nu s-a putut şi că acum nu face decât să-şi apare drepturile şi banii.
Final pe 8 aprilie?
În atare condiţii, cu judecătorul refuzând să se mai pronunţe pe dosar, lămurirea definitivă a războiului Primăria Arad – Ilie Lupan a fost amânată pentru data de 8 aprilie. Atunci, potrivit apărătorului, judecătorul, oricare ar fi el, va fi nevoit să se pronunţe şi asupra suspendării şi asupra contestaţiei. “Va fi greu ca Primăria să mai inventeze alt incident procedural”, a precizat Bârla. Vom vedea.
JA – A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!