După ce procedura de evaluare a fost reluată și Lucian Vărșăndan a obținut nota 9,52, primarul Timișoarei trebuia doar să semneze o dispoziție pentru ca fostul director, înlăturat de la conducerea instituției de cultură de vechea administrație, să revină în funcție. Emiterea dispoziției întârzie puțin, pentru că s-a descoperit că… lipsesc niște documente.
„Încă nu am semnat dispoziția care să certifice rezultatul evaluării. Din câte înțeleg eu, nu s-au găsit acte doveditoare din biroul de Resurse Umane. Cu siguranță și acolo analizez dacă există căi de a desluși ce s-a întâmplat și cine poartă responsabilitatea pentru asta. Din păcate, așa cum s-a arătat și în tot acest proces, pe care PMT l-a pierdut, au dispărut sau nu se mai găsesc anumite acte și așa mai departe. Dar da, toate greșelile din acest proces, e vorba inclusiv de o despăgubire de 8.000 de euro pe care o va primi domnul Vărșăndan, bineînțeles că vor urma cercetări interne”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Un caz dubios din fașă
Povestea cu Lucian Vărșăndan a început în toamna anului 2017, când reprezentanții primăriei nu au mai vrut să încheie evaluarea acestuia, o procedură obligatorie. Specialiștii de la Resurse Umane, serviciu condus de Rodica Aurelian, au invocat că Vărșăndan nu are studiile necesare pentru a putea fi director al teatrului. El conducea de zece ani instituția.
„Rodica Aurelian (șefa Serviciului Resurse Umane al PMT – n.r.) a scos din lege cerința ca directorul unei astfel de instituții să aibă studii de licență în domeniile 1, 2, 3. Dânsul nu le are (…) Cine își poate permite să nu respecte legea? Eu nu-mi permit așa ceva, pentru nimeni și nimic în lume, am spus de 1.000 de ori. (…) Cred că suntem oameni cu capul pe umeri și mintea acasă, încât să înțelegem că legea este mai presus de orice”, spunea în urmă cu trei ani și ceva fostul primar al orașului.
Șefa din primărie invoca OUG 189/2008, care spune că „managementul instituțiilor publice de cultură poate fi încredințat unei persoane fizice care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (…) întrunește condițiile de studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției”. Vărșăndan are studii de Drept și Filologie.
Aceeași ordonanță scoasă din sertare de Aurelian spune că „în situația în care, în urma evaluării finale, managerul a obținut un rezultat mai mare sau egal cu nota 9, acesta are dreptul de a prezenta un nou proiect de management”. El luase 9,88 și era deja manager în funcție.
S-a cerut și părerea specialiștilor din Ministerul Culturii, care au lămurit ușor situația încă din 2018.
„Procedura de analiză a noului proiect de management nu cuprinde etape referitoare la verificarea dosarelor ori a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească managerul care, în urma evaluării finale, a obținut rezultate mai mare sau egale cu nota 9, aceasta (…) reprezentând o situație de excepție față de procedura prevăzută de OUG 189/2008 pentru organizarea unui concurs de proiecte de management. (…) Ținând seama de cele mai de sus, considerăm că, în situația prezentată, managerul respectiv are dreptul de a prezenta un nou proiect de management în condițiile art. 43 din OUG 189/2008”, se arăta într-un răspuns dat de Ministerul Culturii, de care nu s-a ținut cont la Primăria Timișoara.
Lucian Vărșăndan a mers în instanță, unde a avut mai multe procese. În noiembrie 2020 i s-a dat dreptate. Tribunalul Timiș a anulat și toate dispozițiile semnate de fostul primar Robu în acest caz, dar și alte documente administrative, iar noua conducere a PMT a decis să nu atace decizia magistraților. Iar acum probabil va trebui să acorde și despăgubiri de 8.000 de euro.
SURSA: TION.RO
Articol pe aceeaşi temă:
Arădeanul Lucian Vărșăndan, din nou la conducerea Teatrului German
Trimite articolul
XPartea interesanta e ca doamna Aurelian nu a semnat niciun document, ea doar verbal i-a spus lui Robu ca nu mai poate fi numit Varsandan
Prin urmare, ea nu are nicio răspundere.