38 de persoane, din care 32 copii cu vârste cuprinse între 0-14 ani, au fost internate în perioada 10-16 septembrie în spitalele din judeţul Arad, cu sindrom diareic acut. Deşi numărul cazurilor de infecţii digestive nu pare foarte mare, el este totuşi aproape dublu faţă de numărul cazurilor similare înregistrate în cursul săptămânii anterioare.
Cu toate acestea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad ne asigură că este vorba doar despre cazuri izolate, şi nu de un focar de infecţie (situaţie în care ar trebui să prezinte simptome minimum trei membri ai unei familii). Încă nu se cunoaşte exact cauza acestor infecţii, dar se pare că, în cel puţin trei cazuri, ar fi vorba despre Rotavirus.
Cele mai multe internări s-au făcut la Spitalul de Boli Cronice din Sebiş. Conform DSP Arad, e vorba de forme de îmbolnăvire medie, fără complicaţii, starea generală a pacienţilor fiind bună. Un medic epidemiolog din cadrul instituţiei s-a deplasat, ieri, pe teren pentru a evalua situaţia. Populaţia este atenţionată asupra respectării măsurilor elementare de igienă, care pot preveni apariţia acestor îmbolnăviri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!