Miercuri, 8 iunie, este Ziua Mondială a Expoziţiilor – o zi dedicată promovării rolului puternic al târgurilor şi expoziţiilor asupra economiei şi asupra companiilor.
„Expoziţiile şi târgurile sunt cele mai eficiente instrumente de marketing al bunurilor şi serviciilor, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii pentru că stimulează spiritul inovator şi competitiv, sprijină dezvoltarea comerţului şi reprezintă un instrument de internaţionalizare, sprijină creşterea economică, generând beneficii sociale şi economice semnificative” – a punctat Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Arad, în cadrul unei conferinţe de presă organizate special pentru a marca Ziua Mondială a Expoziţiilor.
Scurt istoric
În acest context, s-a amintit că în Arad au fost organizate expoziţii comerciale regionale, manifestaţii economice locale şi târguri de mostre încă din primii ani de funcţionare a Camerei de Comerţ, iar după 1990 s-au reluat şi activităţile de organizare a târgurilor şi expoziţiilor.
„Primul târg Agromalim a fost organizat în 1991 la Teatrul de Stat, după care au urmat alte locaţii: Sala de Sport Decebal a Liceului Pedagogic, Piaţa Mică, Casa de Cultură a Sindicatelor, Sala Polivalentă, Palatul Cultural. Odată cu creşterea numărului târgurilor, expoziţiilor şi a vizitatorilor, a devenit o necesitate construirea unui centru expoziţional. În vara anului 2002 s-a inaugurat primul pavilion expoziţional, iar la sfârşitul anului 2012 pavilioanele A, B şi C alcătuiesc Expo Arad şi găzduiesc anual 10-15 târguri şi expoziţii. Cele mai importante dintre acestea sunt: Agromalim, Transport-Ar, Ar-Medica, Confort-Construct&Instal, Târgul Primăverii-Gardenia, Ecomediu, Petreceri de Vis, Edu2Job, A(r)picultura, Festivalul Tradiţii de Iarnă” – a precizat Gheorghe Seculici.
2015 în cifre
În cursul anului trecut 50.000 de vizitatori au trecut pragul Expo Arad. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a organizat aici, de-a lungul lui 2015, zece expoziţii la care au participat peste 1.000 de firme expozante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!