Evenimentul este realizat de Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Clubul Sportiv Racing Bike Pro Arad în parteneriat cu Primăria Şiria, la inițiativa lui Sorin Victor Roman. Cei care doresc să se înscrie la acest concurs ciclist o pot face pe site-ul http://www.racingbikepro.ro , termenul limită fiind astăzi 7 septembrie, ora 18. Pe site-ul competiţiei se pot găsi detalii cu privire la trasee precum şi regulamentul competiţiei.
Participarea este gratuită la toate cele trei probe: cursa de 6 km adresată persoanelor având peste 8 ani, cursa de 40 km adresată tuturor doritorilor de peste 14 ani şi cursa de 60 km pentru persoanele peste 18 ani. Traseul propus pentru proba de 40 km începe din Șiria, cu urcarea la cetate și de acolo la Feredeu (crucea albastra). De aici se continuă puțin pe bulina albastra, pănă în traseul de creasta (banda roșie), după care se merge pe stânga până la intersecția spre vârful Highiș de unde se ajunge pănă la intersecția cu marcajul bulină galbenă care coboară spre Căsoaia.
Din Căsoaia se continuă pe șosea prin Arăneag, Agrișu Mare spre cariera Măderat de unde se urcă spre Cetatea Șiria, după care se coboară spre sosire. Traseul propus pentru “Cursa Cetăţii”, de 6 km se va amenaja în zona centrala a comunei Șiria iar cel de 60 km va fi cel de la 40 km prelungit cu 20 km, spre Vârful Cârciuma.
Organizatorii promit premii ce constau în special în produse, care se vor oferi primilor clasaţi pe mai multe categorii de vârstă, feminin şi masculin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!