ARAD. Dincolo de lipsa de educaţie şi de bun simţ, e imposibil de explicat motivele care îi determină pe unii dintre arădeni să arunce gunoiul în cimitir. Şi nu vorbim de gunoiul rezultat în urma curăţării mormintelor sau a spaţiului din jurul acestora. Deşeurile vegetale se pot depozita în pubelele pe care Gospodărirea Comunală le-a pus în cimitire, iar cele din plastic în ţarcurile special amenajate. Nu e uşor nici cu colectarea selectivă a acestor tipuri de gunoi, dar încet-încep lumea începe să se obişnuiască.
Ce te faci, însă – ca instituţie care administrează cimitirele –, când te trezeşti cu gunoi menajer în incinta acestora?! Cum să reacţionezi când găseşti aruncate în cimitir plase cu globuri de Crăciun, aparate electrocasnice sau gunoi menajer? Pe cine să iei la rost? Cui să te plângi de nemernicia oamenilor care confundă cimitirul cu ghena de gunoi?
Măsura pe care a luat-o Gospodărirea Comunală după ce a descoperit, la începutul acestei săptămâni, mizeria din cimitirul Mureşel din Aradul Nou a fost să cureţe locul. Sistem de pază nu există şi nici bani nu prea sunt pentru a implementa unul. Singura soluţie cu adevărat eficientă ar fi ca oamenii să încerce să devină civilizaţi. Să-şi respecte strămoşii şi locul în care aceştia îşi dorm somnul de veci. Dar, din păcate, aceasta pare o soluţie iluzorie, nicidecum realistă…
Citiți principiile noastre de moderare aici!