Arad. O dezbatere politică şi nu numai. PNL Arad ne informează că marţi, de la ora 11.00, la iniţiativa consilierului municipal PNL Florin Galiş, a avut loc, la Ştrandul Neptun, o dezbatere la care au luat parte peste 30 de persoane – comercianţi, consilieri municipali, reprezentanţi ai municipalităţii, inclusiv primarul Gheorghe Falcă, pentru a analiza problemele de la ştrand. Ce s-a discutat?
„Cei prezenţi au analizat posibilitatea deblocării zonei din ştrand în care îşi desfăşoară activitatea majoritatea agenţilor economici şi modalităţile de atragere a arădenilor, în special a celor tineri. Printre soluţiile avansate au fost eliminarea tarifelor de intrare în zona comercială, seara, sau stabilirea unei taxe modice. De asemenea, a fost analizată posibilitatea externalizării gestiunii şi administrării ştrandului către o societate a Primăriei, fie că este Recons sau altă societate nouă”, ne-au informat despre întrevedere liderii liberali.
Şi problemele
În comunicatul remis de PNL Arad se mai arată că la dezbatere „comercianţii au ridicat problemele cu care se confruntă în mod uzual: accesul clienţilor în timpul serii sau la evenimente proprii, eliminarea taxării în extrasezon, plata diferenţiată pentru parcarea maşinilor în funcţie de perioada zilei, abonamente flexibile etc.” S-a vorbit, se spune aici, şi despre necesitatea iniţierii unor evenimente, poate chiar săptămânale la ştrand, care să anime activitatea de aici. Primaria Arad şi-a expus propria viziune legată de investiţii: pasarele, bazine etc.
„Am iniţiat această dezbatere pentru că o astfel de discuţie era imperios necesară în condiţiile în care se pune problema transferării administrării activităţii şi demararea sezonului estival. Sunt probleme cunoscute sau mai puţin cunoscute dar care trebuie să aibă o soluţie pentru a readuce arădenii la ştrand. Eu cred că doar o dezbatere sinceră între comercianţi şi administraţia locală poate debloca situaţia”, este de părere consilierul liberal Florin Galiş.
Să vină şi GCA
Consilierul local Florin Galiş a mai adăugat că, în opinia sa, „ar fi mai bine ca în întreţinerea ştrandului să fie implicată şi Gospodărirea Comunală, pentru spaţiile verzi”, propunere cu care se spune primarul Gheorghe Falcă a fost de acord.
CITESTE SI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!