Având în vedere incidența cazurilor de COVID-19 în Municipiul Arad, 2,74/1000 de locuitori la ultima analiză epidemiologică, precum și faptul că în ultimele 24 de ore au fost confirmate ca fiind pozitive 105 persoane în Județul Arad, din care 52 sunt din municipiu, există posibilitatea ca în curând să fie depășit indicele de 3 cazuri la 1000 de locuitori în Municipiul Arad. În cazul în care pragul menționat mai sus va fi depășit, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va impune noi restricții prevăzute în Hotărârea Guvernului României nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și în alte acte normative incidente.
Ne așteaptă noi restricții
Restricțiile și măsurile suplimentare de prevenire a răspândirii COVID-19 se vor aplica pe o perioadă de 14 zile, începând cu data specificată în hotărârea CJSU ce va fi adoptată la nevoie și vor fi următoarele:
• Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la cursuri on-line (scenariu roșu), conform prevederilor Ordinului comun nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;
• Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise, aglomerate și neaglomerate;
• Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte va fi interzisă;
• Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, va fi interzisă în interiorul clădirilor;
• Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare va fi permisă doar pentru persoanele cazate în respectivele unități;
• Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc va fi interzisă.
Principalele metode de prevenire a răspândiri COVID-19 rămân însă distanțarea socială, purtarea măștii de protecție și dezinfectarea corectă a mâinilor și suprafețelor. Precizăm că măsurile enumerate mai sus se implementează sau vor fi implementate în toate localitățile din Județul Arad unde este depășită incidența de 3/1000 de locuitori, calculată de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad conform prevederilor H.G. 856/2020. La data prezentului comunicat, pragul de 3 este depășit în 7 unități administrativ-teritoriale: Chișineu-Criș, Curtici, Șimand, Tauț, Vărădia de Mureș, Vârfurile și Zerind. De asemenea, la data prezentului comunicat, incidențe între 1,5 și 3 la 1000 de locuitori se înregistrează în următoarele 17 unități administrativ-teritoriale: Arad, Sântana, Bârzava, Bocsig, Cărand, Dezna, Gurahonț, Hălmagiu, Iratoșu, Livada, Pleșcuța, Șagu, Șeitin, Socodor, Șofronea, Vladimirescu, Zărand.
Trimite articolul
XTrebuia facuta si la 1 la mie si acum scapam deja de virus
-
Prost tea facut mata. Dute sa te izolezi singur astfel scapam de o panarama in plus. Chiar sunt curios unde vreti sa ajungeti cu puscaria asta. Drepturile omului nu mai exista niciunde clar.
-
Trebuie purtata masca de toata lumea cel putin 2 săptămâni
-
De unde vii cu vrajeala de 2 saptamani. A inceput vrajeala cu govidu in Februarie. In luna mai totul era inchis si purtatul mastii deja era obligatoriu. Vad ca uiti repede domnule Florin. Din mai si pana acum nu sunt deloc cel putin 2 saptamani. Daca era eficienta metoda cu mastile atunci nu se inmultea numarul acesta artificial care oricum nu este real. Autoritatile se contrazzic de la luna la luna dar prostii nu observa pentru ca sunt conectati la Matrix si umbla prin lume ca niste avatari.
-
Coco chanel,problema e că cei ca tine nu poartă mască,ca degeaba port eu și cei ca tine nu,voi sunteți speciali,minuni intelectuale…
-
Daca tii minte,in primavara dupa lockdown n-a mai fost nici un infectat in jud. Arad.Apoi au venit relaxarile si a inceput totul din nou.
-
-
Oare de ce nu mi se publica comenturile? Aradonul este un cenzor precum erau securistii pe vremea lui Ceausescu
-
Bravo !!! Apoi căușul in gură, vaccinul OBLIGATOEIU…..!!!Așa este?!.Atunci ..poart-o!!! Si noaptea in pet ,să nu te găsească virusu’! Si taci nu mai lătra
-
-
Toti aveti drepturi fut@-va-& c$R de idioti. O sa avem in curand 10k /zi si o sa mori cu zile ca toti idiotii au aceeasi atitudine in tara asta: noi avem drepturi! Dar obligatii nu aveti? Macar morale, asa… sa protejezi pe altii… sa construiesti/dotezi spitale… aaaa o sa va cazati toti la spitalul regional facut de psd. Am uitat de el. Cretinii dracului. Bah! V-as taia la toti cablul tv sa va reveniti dupa atata spalatura de creier.
-
Tie cred ca a vrut cineva sa-ti spele creierul dar nu l-a gasit. Obligatii au guvernatii sa ia masuri corecte fraiere
-
-
Măi Nae omul de care te iei are dreptate si eu sunt de acord cu el O boala trebuie eradicată la inceputul ei nu după luni de zile după ce bolnavul intră in comă.
Tu desigur nu esti prost esti doar vulgar si incult . Poti să inveti cum se scrie corect doar să vrei . Ai mai multe clase decât trenul Regio? Intreb asa de curios.
Ai scris ”tea” apoi ”dute” etc etc Roagă un elev din clasa a III-a să iti explice online cum se scrie corect.Cred că o să o facă gratis spre satisfactia altor elevi care desigur au citit ce ai postat!
-
Dacă e ordin de la NR.one,de ce nu!!!
Fraților să vă zic o minune în Orașul Ineu nu avem covid,cică rata de infectare e de 0,3 conform conducerii orașului și de bucurie o ținem în chefuri de chefuri,pe unde se apucă ca să nu m-ai zic ca purtatul măștii la noi în oraș nu e obligatoriu,mai ales în magazine…dacă stau sa le enumăr sunt cam multe,oricum suntem un orășel din Europa unde virusu nu prinde.Bravo nouă!
-
din cei de la petrecere, cati s-au infectat? cati sunt in spital???? nimeni…sau poate au avut facut vaccinul!!!! daca ai vaccinul facut ,atunci poti sa chefuiesti……la fel si beizadelele care au chefuit la malul marii la sfarsit de saptamana…cati sunt asimptomatici?????
Bravo !!! Apoi căușul in gură, vaccinul OBLIGATOEIU…..!!!Așa este?!.
-
caus pui dumitale la gura cand ragi ca bivolu` cu conspiratia.
de temut te temi de CALUS. (cu diacriticele de rigoare, cu cat mai multe, cu atat mai periculos).
Vă spun eu mai exact se măresc pensiile cu 40% Din păcate nu mai lasă Satana să Mărească cu 40% conducătorii fiecare țară nu știu ce fac pentru că Satana pregătești un plan puternic
-
cine e Satana aia de care vorbesti o cunosti personal? Bravo !