Mai toate zonele dintre blocurile din Alfa sunt în plin șantier. Pentru cititorii noștri, pe lângă imaginile care însoțesc acest articol, am luat legătura cu Palatul Administrativ pentru a afla ce s-a lucrat până acum și ce se va întâmpla în viitorul apropiat.
Două cvartale, lucrări încheiate
În cele 14 cvartale din cartierul Alfa, ne spune Ralu Cotrău – purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad, lucrările propuse în cadrul proiectului de Regenerare Urbană sunt în diferite faze de execuţie. Astfel, în timp ce în cvartalele 8 şi 9 lucrările au fost deja încheiate, în cvartalele 5,7,10,11 şi 12, s-a turnat doar primul strat de asfalt. În cvartalele 1, 2, 3 şi 4, mai spune Ralu Cotrău, sunt în derulare lucrări de bordurare şi se preconizează ca săptămâna viitoare să fie turnat primul strat de asfalt.
Constructorii sunt tot la faza de montaj a bordurilor şi în cvartalul 13, iar cvartalul 14 este doar la nivel de fundaţie de balast.
334 de locuri de parcare, în plus
„În ceea ce priveşte fast park-urile, structurile metalice sunt finalizate, urmează să sosească dalele prefabricate astfel încât la finele lunii iunie să înceapă montajul. Vă reamintim că în cartierul Alfa se vor ridica două parcări tip Fast Park. Una dintre acestea va fi construită pe strada Luceafărului și va oferi 117 locuri de parcare, iar cea de-a doua va fi construită pe strada Pădurii și va putea primi 217 autoturisme, adică în total vor fi create 334 locuri de parcare noi în acest cartier”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Ralu Cotrău.
1.400 locuri de parcare în Alfa
Alte 1.080 de locuri de parcare vor fi reabilitate. În total, la încheierea acestui proiect, locuitorii din Alfa vor avea la dispoziție aproximativ 1.400 de locuri de parcare. Proiectul de Regenerare Urbană a cartierului Alfa presupune şi reabilitarea a 14 parcări la sol, 36 locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități, 1.080 de locuri de parcare simple. Tot în cadrul proiectului, 39.000 mp de parte carosabilă va fi reabilitată.
28 de mii mp de spațiu verde
Primăria Municipiului Arad și-a mai propus reabilitarea a peste 28.000 mp de spațiu verde, dar și peste 10.400 mp de trotuare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!