ARAD. Zeci de elevi de la Liceul German sunt acum sub observaţia medicilor de la UPU, cel mai probabil în urma unei proaste deratizări făcute în școală. Ce spune directorul liceului, Mario Mircea Stoica, prezent şi el la spital luni după-masa, despre toate acestea? „S-a făcut o dezinsecţie la şcoală, vineri, în clădirea de unde sunt copiii veniţi la UPU, între 9 şi maxim 9 şi un sfert. În momentul în care am aflat, l-am trimis pe domnul administrator să caute procesul verbal al dezinsecţiei, proces pe care l-am pus deja la dispoziţie DSP-ului. Acum mă duc cu domnul prefect la şcoală să văd ce au mai găsit”.
Legat de faptul că elevii sosiţi la UPU au povestit că pe bănci era o substanţă lipicioasă, semn că acolo nu s-a făcut curat după dezinsecţie, directorul Liceului German a declarat: „Nu ştiu, nu am vorbit cu copiii. De aceea și vreau să mă întorc ( la liceu- n.r.), mai ales că, la clasa la care sunt în jur de cinci copii internați, eu am avut oră, de la 9 la 11. Nu mi s-a plâns nimeni de nimic și nimeni nu a spus că e ceva lipicios pe bănci”.
Despre firma care a făcut dezinsecția, Mircea Mario Stoica a precizat că era autorizată: „E firmă care a câştigat licitaţia”.
Prezent şi el la spital în jurul orei 19.00, înainte de a se îndrepta spre şcoala cu pricina, prefectul Aradului a precizat: “Sunt consternat de ce s-a întâmplat. În momentul de faţă au fost aduşi la Unitatea de Primire Urgenţe un număr de 13 copii cu intoxicaţii uşoare. Acum se desfăşoară o anchetă de către Direcţia de Sănătate Publică Arad. Mai multe amănunte nu vă pot furniza în acest moment. Eu mă deplasez la Liceul German pentru că ISU a trimis deja echipamentul CBRN acolo”.
Şeful UPU, Monica Puticiu, medic primar medicină de urgenţă, prezentă şi ea la spital, a precizat: „La UPU Arad au sosit până acum 13 copii, care prezentau fenomene de iritaţie facială şi oculară şi doi dintre aceştia fenomene digestive. Toţi aceştia afirmă că sunt elevi la un liceu din Arad. Copiii sunt stabili. Se fac investigații și se va decide atitudinea ulterioară”.
La Liceul German sunt prezenţi acum cei de la DSP şi echipajele ISU, care fac măsurători în clase.
Elevi de la Liceul German, la spital după deratizarea în şcoală
Trimite articolul
XBASMA CURATA CRETINILOR?VA BATETI JOC DE COPIII MEI?DEMISIA DE URGENTA SI INCHISOARE RESPONSABILILOR,DAR REPEDE TUI-JUSTITIA MASII.
Incompetentul