Acest document este obligatoriu prin lege, iar contractele de vânzare-cumpărare încheiate în lipsa lui pot fi atacate în instanță (sunt supuse nulității relative).
Imobilele vor fi încadrate în diverse clase de performanță din punct de vedere al consumul de energie.
Aceste clase energetice sunt notate cu litere de la A la G, ținând cont de parametrii pe care auditorul îi măsoară atunci când inspectează clădirea.
Un certificat energetic are rolul de a oferi toate informațiile despre consumul de energie al locuinței pentru iluminat, încălzire și apă caldă, prin raport la suprafața acesteia.
Toate imobilele încadrate în clasa A au consumul de până la 125 kwh/m2/an, în timp ce toate imobilele din clasa G au consumul de la 825 kwh/m2/an sau mai mult.
Încadrarea in clase de eficiență energetică
Așa cum pentru electrocasnice fiecare persoană vrea să aibă cele mai economice produse, incluse în clase energetice de la A in sus, mai exact A+ sau A++ pentru a consuma cât mai puțină electricitate, tot așa proprietarii și chiriașii unor imobile ar trebui să fie interesați ca acestea să fie cât mai eficiente energetic, pentru a reduce facturile lunare de utilități.
Fiecare proprietar își dorește să aibă imobilul încadrat în clasa A, însă este foarte greu de obținut un astfel de rezultat, mai ales în cazul în care clădirea este veche. Un certificat energetic cu clasa B sau C este foarte bun.
Cele mai mari cheltuieli cu utilitățile sunt în cazul construcțiilor încadrate în clasele F sau G, deoarece pierd cantități mari de energie.
Datorită faptului că un imobil cu o clasă energetică superioară presupune facturi lunare mai mici, prețul de vânzare sau închiriere poate fi mai ridicat și/sau aceste construcții se pot vinde sau închiria mai repede și mai ușor decât cele mai ineficiente energetic.
Cine întocmește certificatul energetic
Acest act poate fi emis doar de către specialiști atestați în condițiile legii: auditori energetici atestați.
Pe baza unor acte ale imobilului, a unor măsurători și observații efectuate la fața locului și în urma unor calcule de specialitate se emite certificatul de performanță energetică (certificatul energetic).
Valabilitatea lui este de 10 ani.
Trimite articolul
Xintreb pentru un prieten….cine face expertiza energetica la fata locului…si ce echipamente foloseste?
Expertiza energetică la fața locului este realizată de către auditori energetici certificați. Aceștia folosesc o varietate de echipamente, cum ar fi camere termice pentru detectarea pierderilor de căldură.