E sigur: în acest an Casa Româno-Chineză va continua să realizeze întâlniri cu oficialitățile arădene de la Consiliul Județean Arad, Prefectură, dar și Primăria Municipiului Arad. Ba mai mult, la fel ca și anul trecut, simpozionul (unul dintre cele mai importante evenimente organizate de casă) din acest an vine cu noutăți: opt lucrări noi, de suflet și de minte cu privire la China.
„Toate evenimentele sunt posibile, în primul rând, datorită ajutorului consilierilor locali care au votat în unanimitate finanțarea acestora, cărora le mulțumesc pe această cale. Vreau să evidențiez faptul că Ambasada Chinei la București a apreciat acest vot în unanimitate. Vreau să mulțumesc și Centrului Municipal de Cultură Arad, care dezvoltă proiectul finanțat și votat de consilieri, dar aceleași mulțumiri vreau să le aduc și Asociației Con Brio, care este foarte implicată în activitățile intreprinse de noi”, a declarat Lizica Mihuț, președintele Casei Româno-Chineze.
Al treilea simpozion
Simpozionul se va desfășura în perioada 21 – 23 noiembrie și se va bucura de participarea unui înalt funcționar al Ambasadei Chineze la București, chiar șeful secției politice. Și în acest an, ca și în anii trecuți, vor fi prezentate activitățile intreprinse de Casa Româno-Chineză, dar și biblioteca casei.
Președintele Asociației Con Brio, Ana-Maria Dragoș, ne spune că „ne bucurăm că am reușit să dezvoltăm de la an la an acest simpozion ce va ține trei zile. Pe lângă activitățile și temele care au ținut mai mult de partea cultural – istorică până acum, în acest an simpozionul acoperă o paletă mult mai largă cu teme din istorie, literatură, filozofie, spiritualitate, economie și chiar energie.”
Ce va fi nou?
Câteva noutăţi au fost amintite în legătură directă cu simpozionul. De pildă faptul că anul acesta Casa Româno-Chineză a colaborat cu Colegiul Național „Moise Nicoară” iar „această propunere de a lucra împreună este una inedită pe care o apreciem într-un mod special. Vorbim de programul intitulat «China, portret de suflet», realizat de elevii și cadrele didactice ale colegiului. Au fost foarte entuziaști și au făcut o treabă bună”, ne explică Lizica Mihuț. Tot o noutate va fi și expoziția de fotografie intitulată „China, o experiență personală”. „Pe de-o parte, avem jurnalul lui Andrei Ando realizat în China în vizita de documentare și de cealaltă parte fotografiile realizate de Foto Club Arad”, completează președintele Casei Româno-Chineze.
Citiți principiile noastre de moderare aici!