În primul rând, spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi. Nu lăsați bilete în ușă sau mesaje pe robotul telefonic al căror conținut să îi informeze pe străini că ați plecat în concediu. „Atenție la postările de pe internet, locația sau fotografiile din vacanță”, atrag poliţiştii atenţia. Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi.
Dacă vă petreceţi timpul liber în străinătate, poliţiştii vă recomandă să vă interesaţi din timp cu privire la legislaţia ţării respective și să vă procurați adresele și telefoanele ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective – informaţii puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe – www.mae.ro, iar înainte de plecare, efectuaţi schimbul valutar în moneda de schimb a ţării de destinaţie. În cazul în care moneda respectivă este greu de achiziţionat, puteţi efectua schimbul valutar în euro sau dolari. Dacă urmează să călătoriţi cu avionul, pe eticheta bagajelor dumneavoastră, treceţi-vă doar numele şi numărul de telefon (NU ŞI ADRESA!).
Pe perioada sejurului, poliţiştii arădeni vă sfătuiesc ca atunci când ajungeţi la destinaţie, să nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel şi să evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare. Păstrați banii şi bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră în seiful hotelului şi nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau cunoscute ocazional! Când părăsiți camera de hotel/pensiune, nu lăsaţi geamurile sau uşa de la balcon deschisă mai ales dacă aveţi repartizată o cameră la parter sau la un etaj inferior, unde este posibil accesul în interiorul incintei, prin escaladare. Nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau localuri şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase! Deplasaţi-vă în grup, nu răspundeţi la provocările altor persoane şi evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate! Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru!
Nu lăsați în autoturism, la vedere, bunuri de valoare. Atenție: bagajele sau gențile păstrate în mașină, chiar dacă nu conțin valori, atrag hoţii. Dacă vă aflaţi în staţiuni de pe litoral, nu lăsaţi nesupravegheate pe plajă bani sau lucruri de valoare (telefoane, aparate fotografiat/filmat, bijuterii, etc.)!
„În caz de nevoie sau dacă ați fost martorului unei fapte ilicite, apelaţi gratuit numărul unic de urgenţă 112! Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi poliţiei toate amănuntele!””, mai spun poliţiştii arădeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!