ARAD. Ce și-ar dori tinerii de la orașul lor? Cum văd ei Aradul de azi și ce-ar schimba la orașul de mâine? Ce mai reprezintă cultura și ce-ar trebui făcut pentru a „resuscita” un Arad ce pe alocuri pare adormit? Temele s-au discutat în cadrul primei conferințe Arad Smart TALKS ce s-a desfășurat joi, 19 mai, la Kumaras Events (strada Tribunul Dobra).
„Dorim să implicăm atât comunitatea cât și autoritățile publice. Să le conștientizăm cu privire la viziunea tinerilor, exprimată în cadrul conferințelor cât și prin intermediul chestionarelor aplicate, care astfel își vor putea face vocile auzite raportat la dorințele lor cu privire la cum vor să se dezvolte, cum doresc să arate municipiul Arad astfel încât să devină un oraș dezirabil în care se văd locuind, muncind și dezvolta”, au punctat organizatorii- Asociația Arad Mad City.
Prima conferință a avut ca temă „Dezirabilitatea orașului prin turism și cultură, inclusiv cultura gastronomică”, iar discuțiile au fost conduse de Ildiko Biro, designer și cofondator CitiZenit. Tineri elevi și studenți au venit la conferința de joi, iar implicarea lor a fost una extrem de puternică. Dacă inițial organizatorii estimau ca discuțiile să se întindă pe durata a puțin peste o oră, în cele din urmă tinerii au rămas timp de mai bine de 3 ore alături de Ildiko și cei de la Arad Mad City. Conferința a fost una extrem de interactivă, după o scurtă prezentare a proiectelor derulate de CitiZenit, Ildiko implicându-i în dezbateri pe toți cei prezenți.
Idei și soluții
Cum se poate dezvolta Arad din punct de vedere cultural? Cum ajunge informația în rândul tinerilor și cum văd ei spațiile urbane? Toate au fost temele unor exerciții creative, propuse de Ildiko Biro, iar răspunsurile au fost cât se poate de concrete. „Malul Mureșul este sufletul orașului”, a punctat una dintre tinerele prezente atunci când s-a pus în discuția ce înseamnă cultura Aradului. Desigur s-a vorbit și despre oamenii care și-au lăsat amprenta în istoria orașului, dar și despre clădirile de patrimoniu. Aici, tinerii au venit cu propunerea dezvoltării unei aplicații mobile, de tipul unei hărți interactive. Practic, pentru cei care vor dori să viziteze locuri de Arad, să poată alege un traseu prin oraș, iar clădirile să aibă câte un cod QR care în momentul scanării să le ofere informații despre istoria locului. În acest fel orașul ar putea deveni interesant atât pentru turiști, dar și pentru toți cei care locuiesc în Arad dar ar vrea să știe mai mult despre orașul lor.
Nevoia locurilor de socializare
O altă problemă identificată de tineri este lipsa unor locuri de socializare. Aceștia au mărturisit că pandemia i-a afectat într-o oarecare măsură pe fiecare dintre ei și că acum, mai mult ca oricând, ar avea nevoie de spații destinate unei altfel de socializări, spații culturale, deschise, care să îndemne la creativitate și relaxare.
Seara s-a încheiat cu un exercițiu extrem de interesant propus de Ildiko Biro. O călătorie ghidată prin subconștientul fiecărui participant pentru a ajunge la clădirea fostei fabrici Marta. Ce văd tinerii aici? Spații cu ateliere artistice, locuri de socializare non-conformiste, deschiderea către arte și panorama unui oraș viu văzută din turnul fabricii.
Aradul lor, al tinerilor, este fără doar și poate unul mult mai colorat, mai viu și mult mai dinamic.
Următoarele conferințe
Următoarea conferință va fi pe 24 mai, tot de la ora 18:00 și la aceeași locație (Kumaras Social Events, strada Tribunul Dobra, nr. 10) şi va fi susţinută de arhitect șef al municipiului Arad, Sorin Ciurariu, iar pe 31 mai de la ora 18:00 elevii și studenții se pot întâlni cu medicul Cristian Furău – cadru universitar UVVG pentru a vorbi despre educație și mediul academic.
Următoarele trei conferințe vor avea loc în luna iunie, după cum urmează: 2 iunie – orar 18:00 – Adrian Pică dezbate domeniul afaceri și economie, 7 iunie – ora 18:00 – Bogdan Nadolu va discuta despre un oraș verde și omul viitorului, iar ultima conferință va fi pe 9 iunie – ora 18:00 și va fi dedicată concluziilor și ideilor de dezvoltare pentru fiecare pilon în parte.
Participarea elevilor și studenților este gratuită iar mai multe informații sunt disponibile pe pagina www.aradsmartcity.ro
Trimite articolul
X” Aici, tinerii au venit cu propunerea dezvoltării unei aplicații mobile, de tipul unei hărți interactive”
Nu reinventati roata ca aveti de intretinut prea multe si va murii repede asa cum au facut altii.
Invatati sa folositi sisteme deja puse la punct care si in alte tari functioneaza perfect.
Este google, facebook,wikipedia si alte platforme deja bune, care ca oras aveti dreptul sa le administrati, organizati si moderati.
Un link pe un site privat poate murii oricand, atacat oricand si dat jos usor.
Aici intervina si problema sistemelor din primarie care par sa fie o bataie de joc , si nici macar una recenta.