Potrivit informaţiilor furnizate de Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, la ultima licitaţie organizată pentru locurile de parcare de pe strada Predeal şi Fluturilor, 33 de locuri au fost închiriate de primărie din totalul celor 68 scoase la mezat. Bătălia s-a dat, însă, potrivit purtătorului de cuvânt, pe un singur loc, pentru celelalte fiind doar câte un singur pretendent (cel mai probabil, arădenii au căzut de acord între ei înainte de licitaţie).
Din cauză că locul cu pricina avea patru pretendenţi, Primăria Arad a reuşit să îl închirieze la cel mai mare preţ de până acum: 21 de lei pe lună. Până atunci, cea mai substanţială închiriere a unui loc de parcare între blocuri era de 13 lei pe lună.
JA-M.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!