Aflat în timpul său liber și chiar de ziua lui, un agent de poliție din Arad a reușit să prindă un hoț agresiv care tocmai furase aproximativ 20 de produse dintr-un magazin din zona centrală a Aradului. Suspectul, un infractor de profesie, a fost văzut furând din magazin de către o vânzătoare, care, în momentul în care a încercat să îl oprească, a fost împinsă de către individ, el fugind cu tot cu bunuri. Tânăra a strigat după ajutor, iar polițistul a pornit, alergând, în urmărirea suspectului.
Al XVI-lea hoț
Incidentul a avut loc la Hala 76, un magazin de pe strada Mihai Eminescu, din Arad, care a fost prădat până acum de hoți de 16 ori. Ultimul hoț ce a călcat pragul acestui magazin a reușit să sustragă nu mai puțin de 18 produse, ceasuri, rulete de măsurat, radiouri wireless și alte bunuri, pe care le-a îndesat, cu tupeu, în buzunarele hainei.
Tupeu și amenințări
Hoțul prins a demonstrat că are și tupeu amenințând atât angajata care l-a văzut, cât și pe polițist, dar și pe cel care filma toată tărășenia. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede doar cum individul o îmbrâncește pe angajata magazinului apoi, sub privirile șocate ale celorlalți clienți, pleacă în grabă. Una dintre vânzătoare pornește în urmărirea lui, însă hoțul fuge. Norocul păgubiților a fost că prin zonă trecea un polițist în civil. „A tras de ușă, el a deschis-o cu tot cu mine. Un domn m-a ajutat, a reușit să ia produsele de la el. L-a oprit și l-a rugat să scoată tot ce are”, a declarat angajata magazinului.
Polițist de la Secția 1 Vlaicu
Agentul șef adjunct Adrian Sîrbuț, care se afla în timpul liber, pe stradă, în apropiere, auzind strigătele tinerei, încearcă să îl ajungă din urmă pe suspect, apoi recuperează prejudiciul și îl imobilizează pe fugar până la sosirea colegilor săi de la IPJ Arad. Fapta agentului este cu atât mai de apreciată, miercuri, 18 aprilie, a fost chiar ziua lui de naștere. „Un polițist de la Secția 1, Vlaicu, auzind strigătele unei femei care solicita sprijinul populației în vederea prinderii unei persoane bănuite de comiterea unui furt dintr-un magazin de pe raza municipiului Arad l-a oprit și imobilizat pe cel în cauză. Pe numele bărbatului de 36 de ani a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de furt”, a declarat Lorena Radu, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Hoțul este căutat și în Cehia
După identificarea hoțului, polițiștii arădeni au constatat că suspectul este căutat și în Cehia, pentru a fi audiat într-un alt dosar. Totuși, pentru că legea la noi este cum este, după ce i s-a luat o declarație, hoțul a fost lăsat să plece, iar acum este liber și… violent. Pentru a-i ajuta și pe alți comercianți să se ferească de acest individ, comerciantul păgubit a decis să facă publice imaginile cu el. Pe de altă parte, agentul economic dorește să îi mulțumească public polițistului pentru faptul că a ajutat la prinderea hoțului și implicit la recuperarea prejudiciului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!