DUMINICĂ
Fetele şi bicicletele la Skirt Bike 2016
Şi anul acesta arădencele s-au adunat, cu mic cu mare, elegante, înflorate, să participe la Skirt Bike.
LUNI
Şapte polițiști cu „musca” pe căciulă
Şapte poliţişti au probleme cu legea în momentul de faţă. Şi aceştia sunt cei de care presa ştie.
MARȚI
O judecătoare din Arad, cel mai bogat dintre candidaţii CSM!
Magistratul Lavinia Nicoleta Coţofană de la Judecătoria Arad, cel mai bogat dintre candidaţii CSM: bijuterii de peste 240 de mii de euro, 12 terenuri agricole şi/sau intravilane, 2 case, 2 apartamente, 2 spaţii comerciale şi 2 garsoniere.
MIERCURI
Bătăi cu furci și topoare în plină noapte în Arad
Totul ar fi pornit de la o dojană la adresa unui copil. O parte din combatanți au ajuns la poliție, alții la spital.
JOI
A aflat din ziar de vânzarea hotelului
Mare supărare, ieri dimineaţă, pentru Letiţia Atanasiu – unul din cei trei asociaţi-persoane fizice ai SC Harder Inn SRL, firma care deţine Hotel Arad. Ea a aflat din Jurnal arădean/ Aradon că hotelul al cărui co-proprietar este e scos la vânzare cu patru milioane de euro!
VINERI
Lovit în plin de o maşină, a murit pe loc
Un bărbat de 39 de ani din Zimand a murit pe cât de stupid, pe atât de violent, în timpul mişcării de dimineaţă.
SÂMBĂTĂ
Magistratul Coţofană îi răspunde preşedintelui Judecătoriei Arad
Judecătorul Lavinia Coţofană face câteva precizări, prin intermediul unui comunicat de presă, la precizările transmise de Judecătoria Arad, tot printr-un comunicat de presă. Dacă mai înţelege cineva ceva…
Citiți principiile noastre de moderare aici!