Chiar dacă vorbim de un Top 500 al companiilor, județul Arad nu stă neapărat foarte bine, având doar câteva prezențe – companii despre care am scris în repetate rânduri ca fiind printre cele mai mari și importante din județ. Mai mult, regiunea Banat – Crișana, incluzând aici județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Bihor, nu stă nemaipomenit de bine la capitolul companii mari, având doar 33 de firme prezente printre cele 500 din întreaga țară.
„Evaluarea companiilor are la bază o metodologie de calcul realizată de Forbes România, care are ca punct de plecare multiplii medii pentru indicatori financiari disponibili la nivel public, precum cifra de afaceri, profitul net, datoriile şi capitalurile proprii ale companiilor, precum şi un set de coeficienți aplicabili acestor indicatori financiari, pentru estimarea cât mai corectă a valorii companiilor. Multiplii au fost furnizați de către Deloitte România, pe baza analizei companiilor listate din Europa Centrală şi de Est, în toate domeniile şi sectoarele de activitate. Acolo unde nu au existat suficiente date pentru a obţine un multiplu relevant, au fost folosite orice alte surse externe pe care le-am considerat relevante. Practic, pentru fiecare companie au fost obținute mai multe valori folosind multiplii medii şi rezultatele financiare. iar fiecare valoare a primit o anumită pondere pentru a obține rezultatul final.
[…] Informațiile au fost obținute din surse oficiale, de pe site-ul Ministerului Finanţelor, de la Registrul Comerţului. din bazele de date ale portalului termene.ro sau de la oamenii de afaceri intervievați. Datele financiare şi cele privind acţionarii erau valabile la data de 01.08.2023, conform termene.ro”, explică cei de la Forbes.
Doar câteva companii din Arad au reușit să acceadă în topul celor mai mari afaceri din România, așa cum au fost ele analizate și prezentate de către cei de la Forbes.
International Alexander, cea mai bine clasată
Compania arădeană cea mai bine clasată în topul Forbes este International Alexander. Situată pe poziția 102, compania deținută de familia Apreutese se ocupă de transportul rutier de mărfuri și a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de 636 milioane lei. Compania are în medie 992 salariați și un profit net de 41 de milioane de lei. Fondat în 2003, holdingul International Alexander se recomandă ca fiind o companie de logistică 4PL, un integrator de servicii de transport, logistică și producție. Astăzi, holdingul are 20 de companii și operațiuni în România, Ungaria, Serbia și Cehia. Mai mult, în ultimii ani compania și-a diversificat investițiile și a făcut investiții și în alte domenii de activitate precum o agenție de publicitate sau real estate. „Am avut grijă ca deciziile de business pe care le luăm să ne păstreze poziția de lideri în domeniul nostru”, a punctat Loredana Apreutese, general manager în articolul publicat în Forbes.
Smart Management Invest, locul 104
Cea de a doua companie arădeană din topul Forbes este cea fondată de Ovidiu Andrieș și Daniel Imbre. Smart Management Invest SRL are afaceri de peste două miliarde de lei și în 2022 a avut un profit net de 17,1 milioane de lei. Compania oferă servicii de livrare către companii de livrare de carburant vrac direct la locul consumului, cu o flotă proprie de cisterne.
Auto Group CMB, crește cu 30%
Topul primelor trei companii arădene din clasamentul Forbes este completat de Auto Group CMB, o companie cu domeniul de activitate în sfera auto. Deținută de familia Codrin, compania Auto Group CMB a avut în 2022 o cifră de afaceri de 231,23 milioane de lei și un profit net de peste 29 de milioane de lei. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 30.53%.
Diva Sol, poziția 215
Compania omului de afaceri Ovidiu Laza, Diva Sol, se clasează pe poziția 215 cu o cifră de afaceri de 392 milioane de lei. „Suntem prezenți în agribusiness de peste 18 ani, timp în care am crescut și am acumulat experiență de la an la an, astfel ajungând unul dintre cei mai mari distribuitori de inputuri agricole din vestul României. Activitatea noastră principală este comercializarea de produse chimice de tipul pesticidelor și îngrășămintelor, dar și semințe, inputuri de top, de la producători renumiți din domeniul agriculturii. Cunoaștem specificul branșei și problemele fermierilor, iar acolo unde vedem potențialul de îmbunătățire participăm cu soluții inovative, moderne și adaptate la așteptările clienților”, se arată în prezentare companiei pe site-ul oficial.
P.A.B. România, confirmă din nou
Fără a mai fi o surpriză, în topul Forbes regăsim şi compania deţinută de Sandu Ion. P.A.B. România este deja o certitudine atunci când vine vorba de afaceri de succes în sectorul construcţiilor, profitul net în 2022 fiind de 21 de milioane de lei.
Înființată în 1993, la Arad, P.A.B. România este în prezent unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de construcții locală și regională. Compania are sucursale proprii în Germania, Marea Britanie și Serbia și o echipă de peste 1.600 de specialiști cu experiență dovedită pe piețe europene. P.A.B. România a dezvoltat până în prezent peste 200 de proiecte din diverse sectoare de business, precum retail, industrial, birouri, logistic, rezidential, drumuri și poduri, sport, agricultură etc. Pe lângă servicii de construcții, proiectare și project management, P.A.B. România oferă confecții metalice din cele mai complexe, produse în fabrica proprie din Arad, ce are o capacitate de peste 1.500 de tone pe lună.
Astra Vagoane Călători, locul 290
Cu un profit de 4 milioane de lei în 2022, compania deţinută de familia Blidar se poziționează pe locul 290. Obiectul de activitate principal al companiei este construcția, modernizarea și reparația materialului rulant. „Noi ne-am dezvoltat capabilitatea tehnică de a acoperi prin expertiza noastră toate domeniile necesare fabricării de material rulant. În secțiile de producție se fabrica și se testează vagoanele de cale ferată, precum și carcasele, boghiurile și o gamă largă de componente”, spun cei de la Astra Vagoane Călători. La ora actuală, Astra Vagoane Călători dispune de dotările pentru a realiza toate tipurile de vagoane de călători pentru traficul internațional, metrouri, tramvaie și alte mijloace de transport. În ultimii ani Astra Vagoane Călători s-a remarcat prin fabricarea de tramvaie moderne, mijloace de transport care au ajuns nu doar pe șinele din Arad ci și în Capitală și alte orașe.
Side Grup, o prezență notabilă
Ultima companie arădeană care a intrat în topul Forbes este Side Grup, deținută de omul de afaceri Alexandru Vincze. Înființată în 2003, Side Grup este o companie din sectorul curățenie și igienă. „Oferim clienților noștri o gamă largă de produse destinate aplicațiilor profesionale de igienă, curățenie și menaj pentru segmentele HoReCa, retail și industrial. Ca distribuitori ai produselor din portofoliul nostru reușim să oferim clienților noștri prețuri avantajoase care, împreună cu serviciile logistice de care dispunem, le asigură acestora reduceri de costuri semnificative. Cu ajutorul celor 11 depozite deținute, avem capacitatea de a acoperi livrări la nivel național, indiferent de zonă, încercând de fiecare dată să răspundem nevoilor clienților noștri în cel mai scurt timp posibil. Misiunea noastră este de a crea valoare pentru clienții noștri prin soluții competitive, servicii excelente și parteneriate de succes”, spun cei de la Side Grup.
Cei mai profitabili din regiune
Smart Management Invest din Arad, care oferă servicii de alimentare cu carburanţi, rămâne pentru al doilea an consecutiv cea mai mare afacere a regiunii. Compania a avut o creştere de 131% anul trecut, reușind să depăşească, în premieră, borna de două miliarde de lei cifră de afaceri.
Companiile din regiunea Banat- Crișana cumulează o cifră de afaceri de 11,3 miliarde de lei, avansând de la cele 8,5 miliarde de lei din anul 2021. Per total, profitabilitatea companiilor din Banat-Crişana a atins o valoare în creştere, de 842 de milioane de lei în 2022, de la 650 de milioane lei în 2021. Totuși, Forbes trage un semnal de alarmă cu privire la numărul de anagați care se pare că a scăzut destul de mult, de la 7.511 la 5.971 de persoane. „Practic, au dispărut din calcule în jur de 1.500 de persoane Chiar cu ieşirea unei singure afaceri din top, scăderea este semnificativă”, arată cei de la Forbes.
Trimite articolul
X“SMART MANAGEMENT INVEST SRL” este super dubioasa ca firma.
Conform statisticilor pana in 2020 nu aveu mare lucru si in 4 ani au strans 2 miliarde .
Numatul de nagajati este relativ mic.
-
Nu e absolut nimic dubios, s-a vândut Smart Management la o companie germană și au mutat partea nevândută din business pe o firmă nouă.
Simplist vorbind. Dar cei care văd conspirații peste tot nu o să înțeleagă-
Si ti se par normale asa mutari? Nu vorbesc de aspectul legal care tinde sa fie ceva complet diferit fata de corect sau etic. Nu are legătură cu nici o conspirație, este pur si simplu ciudat si mai ciudat este sa fie considerata afacere de succes avand in vedere ca ei technic nu au dezvoltat mare lucru.
-
a crescut petrolul… de aia avem asa profit… minciuni de 2 bani si monopol. fraierii platesc bogatia astora
cea mai de succes afacere e proarhitectura sa fii mufat loa banii publici!!
-
Tot cu comentariile astea expirate ești? Și acum, în 2024?? Mai poți? :))
Mai termiati cu clasamentele astea ! Stim cu totii cum se poate devenii milionar in rumunica. Legaturi cu politia , serviciile ori politicul. Si daca ai asa ceva in spate nu e nevoie de foarte multa minte sa devii milionar.
fain. acu imi explic de ce sunt asa multe investitii in arad