Prea multe nu au putut afla de la cei doi, pentru că nici ei nu ştiau exact cum stau lucrurile. Le-au spus că nimic nu este deocamdată bătut în cuie, cifrele aruncate pe piaţă fiind zvonuri şi speculaţii, iar vineri, când va sosi la Arad şeful regional vor afla exact câţi oameni vor fi concediaţi şi câte locuri de muncă vor fi salvate, prin încadrarea în noile structuri.Un singur lucru este cert: regionalizarea se face, chiar dacă se mai discută şi se comentează. Cum au comentat şi cei veniţi în vizită la liberali : că regionalizarea se va dovedi un fiasco şi nu va ţine mai mult de ani. Păcat, spuneau finanţiştii, că nu s-a învăţat nimic din lecţia Ungariei, unde regionalizarea fiscală a ţinut un an, perioadă în care s-a constatat că pentru fiecare forint colectat s-au cheltuit patru! Aşa că pretenţia că prin regionalizare se va asigura o colectare mai eficientă este o poveste de adormit copiii. Oricum, au spus ei, în ceea ce priveşte Aradul „asta nu mai e reorganizare, e măcel”.
Celula de criza la PNL
Reactualizat la:
ARAD. Joi, după demararea grevei spontane, unii dintre reprezentanţii angajaţilor de la Finanţe, în frunte cu Marius Drăgănescu, s-au întâlnit, la sediul PNL, cu senatorul Ioan Cristina şi deputatul Mihai Calimente.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
Mapamond
Curtea Penală Internațională (CPI) a condamnat cu putere vineri sancțiunile dictate împotriva sa de președintele american, Donald Trump, care au declanșat proteste din partea ONU și a unor state europene, transmite AFP.
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.
Local
Vaccinarea este indicată în lunile septembrie-octombrie, înainte de debutul sezonului de gripă, dar poate fi efectuată în toată perioada sezonului rece.
Local
Pe timpul desfăşurării activităţilor de control au fost constatate un număr de 2.118 deficienţe privind securitatea la incendiu, din care au fost soluționate pe timpul controalelor 60 și sancţionate 2.118.
Mapamond
Ungaria preferă să plătească amenda zilnică de un milion de euro pentru nerespectarea unei sentinţe a justiţiei europene pentru încălcarea regulilor comunitare de azil, deoarece "iese mai ieftin" decât dacă ar accepta imigranţi, a declarat vineri premierul ungar, ultranaţionalistul Viktor Orban, informează EFE.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!