La două luni după centenarul nașterii lui Astor Piazzolla, Filarmonica Arad va oferi publicului un concert dedicat operei compozitorului argentinian. Concertul va avea loc pe 6 mai, de la ora 19, în sala de concerte a Palatului Cultural. Accesul publicului va fi permis între orele 18 și 18:45, în limita a 30% din capacitatea sălii.
Orchestra Simfonică va fi dirijată de către Cristian Neagu, iar violonistul Florin Gherghel, concert maestru, va fi solist al concertului. În program se vor regăsi compozițiile Adiós Nonino și Cele patru anotimpuri din Buenos Aires pentru vioară și orchestră.
„Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul www.bilete.ro și la casieria Palatului Cultural, începând din data de 4 Mai 2021, conform programului afișat. Biletele achiziționate anterior, pentru concertele lunii martie, vor putea fi utilizate la programele săptămânilor următoare, rezervările urmând a fi făcute la casa de bilete a Filarmonicii Arad”, transmit cei de la Filarmonică.
Născut în martie 1921 la Mar del Plata, Argentina, Astor Piazzolla a fost un compozitor și virtuoz instrumentist la bandoneon. Acesta a revoluționat muzica tango-ului, fiind creator al ceea ce s-a numit „Tango Nuevo”, o replică la tradiționalul tango argentinian. A compus zece lucrări pentru orchestre și formații de jazz, muzica pentru zeci de filme, dar și sute de alte compoziții ce se regăsesc pe cele câteva zeci de albume muzicale semnate.
Piazzolla a activat până în 1990, când, aflându-se la Paris, a suferit un accident vascular cerebral. Timp de doi ani, acesta a fost în comă, fiind declarat decedat în iulie 1992, la vârsta de 71 de ani, la Buenos Aires.
Citiți principiile noastre de moderare aici!