Viceprimarul a mai propus, iar aleşii au votat, tot în unanimitate, şi susţinerea şi promovarea activităţii Uniunii Scriitorilor, asigurând creşterea prezenţei acestora în viaţa culturală (probabil pentru că s-a uitat menţionarea în proiect a acestei uniuni). Şi tot Bognar a propus, iar consilierii au votat „încurajarea şi păstrarea tradiţiilor culturale a minorităţilor naţionale în şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale”.
O sigură modificare a mai suferit proiectul care vizează strategia culturală a Municipiului Arad pe următorii zece ani. Aceasta a venit din partea consilierului Marin Lupaş, care după votul favorabil dat de aleşi amendamentului său, a menţionat cu titlu de glorie, dar şi niţel ironic, faptul că este prima propunerea venită din partea sa şi votată de aleşii Puterii. Ce-i drept Marin Lupaş nu a cerut mare lucru, ci doar să se elimine din proiect textul care spune: „Există în rândul cetăţenilor şi organizaţiilor culturale din Arad, publice sau private, teama că un posibil eşec al candidaturii pentru Capitală Culturală, sau o posibilă schimbare politică în urma alegerilor din 2016 vor stopa acest avânt şi dorinţă a autorităţii locale de a reinvesti cultura cu un rol fundamental de dezvoltare şi regenerare a oraşului. Efectele investiţiei crescute din ultimii ani se văd însă deja, atât în sector cultural, cât şi printre localnicii oraşului, şi depinde şi de aceştia să susţină în continuare acest demers comun al arădenilor”.
Primarul Falcă s-a arătat chiar de acord cu Marin Lupaş, dar nu pentru că vreodată ar fi fost de aceeaşi parte a baricadei sau ar fi devenit prieteni, ci pentru a susţine doar că astfel şi Opoziţia îşi asumă din planurile Puterii locale şi din dezideratul de a deveni în 2021 capitală culturală europeană. Un fapt, de altfel, evident în condiţiile în care toţi consilierii locali, inclusiv cei ai Opoziţiei, au votat strategia culturală a Aradului, cu amendamentele de mai sus, strategie bazată în mare pe intenţia de a cuceri titlul de capitală culturală europeană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!