ARAD. Un nou centru a devenit funcțional în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Arad. Este vorba de un Centru… multifuncţional de consiliere şi educaţie care a fost înfiinţat în extinderea Serviciului de evaluare şi îngrijire a copilului care a săvârşit fapte penale. „Crearea acestui centru reprezintă un moment important pentru noi. De fapt, e o dezvoltare şi diversificare a serviciilor Direcţiei” – susţine dr. Edita Iuhasz, director al DGASPC Arad.
În cadrul centrului, opt specialişti în domeniile asistenţă socială, psihologie şi pedagogie depun eforturi pentru incluziunea socială a copiilor care au săvârşit fapte penale şi nu răspund penal, a copiilor migraţi, taficaţi şi a copiilor care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Într-o primă fază, DGASPC împreună cu comunităţile locale au identificat aproximativ 250 de copii aparţinând acestor grupuri vulnerabile.
„Beneficiari direcţi ai Centrului multifuncţional de consiliere şi educaţie sunt 75 de copii care au săvârşit fapte penale şi nu răspund penal – marea majoritate a acestora fiind din municipiu, în judeţ înregistrându-se doar cazuri sporadice. Lor li se alătură 12 copii migraţi şi traficaţi şi 150 de copii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate. În ceea ce-i priveşte pe aceştia din urmă, cele mai multe cazuri le-am identificat în trei zone: Curtici, Sântana-Pâncota şi Ineu” – precizează Sorin Macovei, şef serviciu în cadrul DGASPC Arad.
Pentru a asigura accesul tuturor acestor copii la serviciile Centrului, jumătate din activitatea acestuia se va desfăşura în teritoriu, în cadrul şcolilor şi primăriilor.
Sediu reabilitat
Centrul multifuncţional de consiliere şi educaţie funcţionează la mansarda sediului DGASPC Arad, într-un spaţiu nou creat de 525 mp. Investiţia se ridică la aproximativ 2,5 milioane lei, din care 1,5 milioane reprezintă finanţare nerambursabilă. În cadrul aceluiaşi proiect a fost reabilitat şi modernizat întreg sediul Direcţiei, care funcţionează într-o clădire veche de peste 140 de ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!