„Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad (D.G.A.S.P.C. Arad) a depus în cursul lunii iulie a acestui an o cerere de finanţare privind extinderea şi reabilitarea unui centru de criză, către Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Regional – Regiunea de Vest care gestionează fondurile nerambursabile (…). Anterior depunerii cererii de finanţare, D.G.A.S.P.C. Arad a solicitat Consiliului Judeţean Arad şi a obţinut aprobarea proiectului şi a cheltuielilor legate de proiect prin intermediul H.C.J. nr. 133/26.05.2010. Ca urmare a modificării taxei pe valoare adăugată de la 19% la 24% şi a solicitării Organismului Intermediar de a prezenta sumele bugetului în format cu două zecimale, vă rugăm să aprobaţi actualizarea bugetului proiectului”, se menţionează în documentaţia înaintată aleşilor judeţeni.
Valoarea totală a proiectului „Extinderea şi reabilitarea Centrului de criză” – va trebui să devină 3.246.322,88 lei (valoarea aprobată anterior fiind de 3.116.585 lei). Din aceşti bani, asistenţa financiară nerambursabilă solicitată rămâne la acelaşi nivel de 2.571.106,44 lei, contribuţia de 2% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului va fi în valoare de 52.471,56 lei (valoarea aprobată anterior fiind de 52.472 lei). Taxa pe valoarea adăugată din buget devine 622.744,88 lei (valoarea aprobată anterior fiind de 493.007 lei).
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!