Centura de sud-est a Aradului, drumul care va lega DN 69, respectiv şoseaua dintre Arad şi Timişoara, de DN 7, şoseaua dinspre Arad spre Deva, se apropie cu paşi repezi de finalizare. O vizită pe şantierul acestui proiect, cel mai mare care a fost implementat de Consiliul Judeţean Arad până acum, ne-a „scos la iveală” un veritabil „furnicar” de oameni şi utilaje. Fiecare dintre ei ştie exact ce are de făcut, fiecare dintre ei îşi vede de treabă, nu există timpi morţi şi nici muncitori proptiţi în lopată. „Aerul asutriac” implementat în ţara noastră de către cei de la PORR, compania care a câştigat licitaţia pentru realizarea acestui tronson de centură, se simte la fiecare pas. „Să ştiţi că toţi angajaţii de pe şantier, atât cei de la PORR, cât şi subcontractorii, sunt români. Este clar că românul ştie să lucreze repede şi bine. Doar că <tonul> trebuie dat de lideri, de ingineri, de şefii de şantier, de directorii companiei. Iar când <tonul> e cel corect, şi lucrarea este una corectă”, ne-a mărturisit Răzvan Cadar, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, cel care ne-a însoţit pe şantier.
Avans faţă de grafic
După cum ziarul nostru a tot anunţat, lucrările sunt în avans faţă de graficul stabilit prin contract. Ce înseamnă asta? Că lucrările ar urma să fie finalizate înainte de termenul contractual, care este trimestrul al doilea al anului viitor. „Nu pot să spun sigur că vom circula pe această porţiune de centură până la finalul acestui an, însă pot spune sigur că o recepţie, măcar parţială, va putea fi realizată la această lucrare în 2024”, ne-a mai spus Cadar. Pasajul peste calea ferată Arad-Timişoara a fost realizat aproape în întregime, fiind turnată deja placa de beton peste armătură pe întreaga lungime a lucrării de artă. În prezent, se lucrează la rampele de acces la pasaj, rampe care „înghit” mii de metri cubi de balast şi nisip. În ceea ce priveşte podul peste Mureş, au fost montate aproape toate grinzile metalice. „Sunt nişte grinzi enorme, mai înalte decât un stat de om. Acestea trebuie sudate unele de altele cu suduri continue, etanşe, ţinând cont că vor preluat toată greutatea traficului care va trece peste Mureş”, ne-a mai declarat Răzvan Cadar, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
În ceea ce priveşte partea de asfalt, primul strat a fost turnat aproape pe toată lungimea drumului. În paralel, echipe de muncitori lucrează la amenajarea celor trei sensuri giratorii, respectiv la sensul giratoriu de pe DN 69, la cel de pe DJ 682, în zona localităţii Fântânele, dar şi la giratoriul de pe DN 7, acolo unde centura va „împunge” drumul naţional. Pe traseu au apărut deja şi stâlpii de iluminat, ţinând cont de faptul că şoseaua va beneficia de iluminat pe toată lungimea sa de 11 kilometri. „Nici nu vă puteţi imagina ce trafic va fi pe această şosea, trafic care, altfel, ar trece prin municipiu, exact cum se întâmplă şi acum”, ne-a explicat Cadar.
Aşadar, cel puţin până acum, cei de la PORR, care şi-au asumat faptul că vor finaliza centura de sud-est a municipiului Arad înainte de termen, se ţin de cuvânt. Practic, după finalizarea lucrărilor la pasajul peste calea ferată şi la podul peste Mureş, tot ce a fost greu va fi trecut. Ar urma să se finalizeze turnarea straturilor de asfalt, iluminatul şi micile detalii care mai trebuie făcute. Drept urmare, o inaugurare a centurii, cu deschiderea traficului, ar putea avea loc în acest an.