Problemele ridicate luni de petenţi au vizat
fondul funciar, oamenii acuzând unele
tergiversări din partea primăriilor,
cât şi probleme cu aspect social, de exemplu
atribuirea de locuinţe.
„Problemele ridicate de cei care vin în
audienţă sunt dintre cele mai diverse, de la
cele de fond funciar sau sociale, până la
probleme care nu sunt de competenţa noastră,
cum ar fi acordarea de ajutoare sociale sau
financiare”, a declarat prefectul Călin
Bibarţ.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!