Asociaţiile de proprietari au intrat în atenţia senatorilor şi deputaţilor, deşi de mai bine de doi ani Uniunile de Locatari au făcut propuneri pentru modificarea legii asociaţiilor. Proiectul adoptat de Senat şi transmis spre Camera Deputaţilor, ca for decizional, stabileşte reguli noi pentru administratorii şi cenzorii asociaţilor.
Garanţii de la cenzori
Dacă proiectul va reuşi să adune destul voturi în Cameră pentru a fi pus în aplicare, administratorii de imobile vor trebui să afişeze la avizierul asociaţiei o copie a atestatului pe care îl deţin, precum şi un raport cu lista de venituri şi cheltuieli. Mai mult, proprietarii nu îşi vor mai putea alege cenzorii după cum doresc, ci vor trebui să aibe în vedere studiile acestora. În legea adoptată de Senat se arată că „cenzorul sau membrii comisiei de cenzori trebuie să aibe cel puţin studii medii cu profil economic şi pot depune, dacă adunarea generală a asociaţiei de proprietari hotărăşte astfel, într-un cont bancar al asociaţiei, o garanţie eficientă şi îndestulătoare, pe baza unui contract de garanţie încheiat în acest sens”.
Fără atestate
Preşedintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad, Dorina Lupşe, ne-a explicat că: „noi am contestat de la bun început existenţa acestui atestat pentru administratori. Meseria de administrator este trecută în nomenclatorul meseriilor şi nu văd de ce ar trebui să mergem la un birou de la Primăria şi să ne rugăm să ni se ofere un atestat pentru a putea munci. În ceea ce priveşte regulile ce vor să se impună cenzorilor, paralamentarii trebuie să ţină cont că nu pot veni să impună anumite condiţii în cadrul unei asociaţii de proprietari care este autonomă”.
Revine previzul de 15 zile
Termenul de preaviz pentru accesul în locuiţa proprietate personală al unui delegat al asociaţiei va fi extins de la cinci zile, cât este în prezent, la 15 zile. Dorina Lupşe, preşedinte ULAL Arad ne-a explicat că „termenul era de 15 zile înainte de apariţia legii 230 care l-a modificat la cinci. Acum, revenim din nou la 15. Mergem din rău în mai rău”. Şi vicepreşedintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad, Vasile Arion, este de părere că termenul de 15 zile de preaviz este mult prea „generos”. „Dacă se doreşte verificarea lucrărilor la conductele de apă sau a oricăror alte lucrări din interiorul unui apartament cred că ar fi trebuit un termen de trei zile. După 15 zile cu greu vei mai găsi vreo neregulă la instalaţii dacă se merge în control”, a spus Arion.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!