Jandarmii arădeni împreună cu reprezentanţi ai Parcului Natural Lunca Mureşului şi specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Oradea, au prins în flagrant doi bărbaţi care transportau cei doi cerbi cu un tractor cu remorcă.
Împuşcaţi
În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate de către jandarmi a fost identificat G.S. în vârstă de 40 de ani din Arad, care fiind vânător autorizat şi posesor legal de arme de vânătoare, în seara zilei de 21 decembrie, în jurul orelor 20.30, s-a deplasat, având asupra sa arma de vânătoare cu glonţ marca Remington model 770 calibru 300 Winchester Magnum prevăzută cu lunetă, în fondul de vânătoare Sânpetru German, unde a vânat un cerb lopătar şi un cerb carpatin, cu greutăţi cuprinse între 50 de kg şi 120 de kg, deşi nu avea eliberată autorizaţie legală de vânătoare individuală pe numele său şi vânătoarea pentru specia respectivă nu era permisă în această perioadă. Acesta nerespectând condiţiile legale de vânătoare şi nefiind însoţit de personalul împuternicit de gestionarul de vânătoare, partida de vânătoare în aceste condiţii a devenit ilegală , a declarat căpitanul Florin Zapodean, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Cercetaţi penal
Jandarmii au stabilit că cerbii împuşcaţi de braconier au fost urcaţi în remorca unui tractor de către C.Vasile. şi L. Attila, ambii din Sânpetru German, cu intenţia de a fi transportaţi spre domiciliul acestora. Reprezentanţii AJVPS Arad au stabilit valoarea celor doi cerbi la 11.000 de euro. Jandarmii i-au întocmit lui G.S. actele premergătoare în vederea începerii urmării penale pentru săvârşirea infracţiunilor de vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală, vânarea în afara perioadelor în care este permisă vânătoarea la specia respectivă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiei. Nici cei doi bărbaţi care transportau vânatul nu au scăpat de dosare penale. Aceştia sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de transportul vânatului dobândit, spun jandarmii.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!