ARAD. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a lansat proiectul „Centru de cercetare în bio-economie sustenabilă”, un proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Cu o valoare de peste 35 milioane lei proiectul prevede realizarea unui centru de cercetare în domeniul eco-bioeconomiei sustenabile care să permită realizarea de cercetări inter-și trans-disciplinare. Proiectul se va încheia în decembrie 2023.
„Prin dotarea cu aparatură specifică de laborator, proiectul permite punerea pe harta României a unui nou centru de cercetare care se încadrează în strategia Uniunii Europene (UE) privind dezvoltarea unei economii durabile și sustenabile bazată pe gestionarea eficientă și ecologică a resurselor naturale. Centrul de cercetare nou creat va permite consolidarea cercetării și inovării în domeniul prioritar «Biotehnologii» prin propunerea de alternative economice privind realizarea de produse regenerabile, tehnologii «eco-friendly» și nu în ultimul rând studierea influențelor climatice asupra ecosistemelor”, a punctat Ramona Lile, rectorul UAV, director de proiect.
Trebuie precizat faptul că Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad face parte din consorțiul național de cercetare – RoRIC – pentru nanobiotehnologii emergente (cuprins în raportul CRIC-ROADMAP), iar acest consorțiu este o reţea națională de infrastructuri de cercetare complementare în scopul dezvoltării nanobiotehnologiilor emergente cu relevanță trans-sectorială.
Trimite articolul
XVeajeala
Dm lile mai ai tupeul ala jegos de a rânji fasolea..au căzut alții mai mari de la putere..sai grija apoi de dreapta și stânga ca nu vei știi cui sai multumesti
Doar doi din poză pot vorbi,cu adevărat, de cercetare! Restul…,,umpluturi”(plagiatori și lungăi),
-
adevărați LINGĂI!