Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a subliniat în cadrul conferinţei de presă din data de 24.05.2011, că delegaţia Universităţii din Krems a vizitat Complexul Universitar Macea, Campusul Universitar „Vasile Goldiş” şi Institutul de Ştiinţe ale Vieţii cu laboratoarele sale de cercetare ştiinţifică.
Prof. univ. dr. Viktoria Weber, prorector cu cercetarea ştiinţifică, din cadrul Universităţii din Krems a declarat: „Sunt profund impresionată de ceea ce am văzut la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, iar prin acestă vizită am reuşit să descoperim foarte multe elemente comune. Laboratoarele de cercetare şi dotarea lor sunt la cele mai înalte standarde, ceea ce constituie un argument şi îmi confirmă încrederea că vom avea multe proiecte comune cu finanţare de la Uniunea Europeană”.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a subliniat: „A fost o vizită foarte importantă pentru noi, deoarece Universitatea Danubiană din Krems este una dintre cele mai puternice din Austria şi Europa. Am stabilit un program de priorităţi, care vizează constituirea unui Consorţiu academic între Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Universitatea Danubiană din Krems, conform normelor prevăzute de Asociaţia Universităţilor Europene. Consorţiul vizează o serie de proiecte privind strategia Dunării, având în vedere faptul că Universitatea din Krems are un Institut de cercetare al Dunării, iar Mureşul şi Tisa sunt afluenţi ai Dunării. Vom căuta soluţii de colaborare în domeniul managementului sanitar, a clinicilor universitare care au fost vizitate de către delegaţia Universităţii din Krems, colaborări în domeniul masteratelor şi doctoratelor în cotutelă şi în problema mobilităţilor ERASMUS. Vom organiza schimburi de profesori şi elevi cu Universitatea din Krems, astfel încât să putem creşte calitatea învăţământului superior a celor două Universităţi”.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a semnat, în anul 2008, un protocol de colaborare academică cu Universitatea Danubiană din Krems, privind promovarea schimburilor de cadre didactice din toate domeniile comune celor două universităţi, dezvoltarea de proiecte de cercetare şi sprijin reciproc în scopul atragerii unor fonduri de cercetare, în special de la Uniunea Europeană, schimburi de publicaţii ştiinţifice, consultanţă şi sprijin reciproc pentru dezvoltarea curriculei academice.
În luna februarie a acestui an, o delegaţie a Universităţii Danubiene din Krems, (Austria) condusă de rector, prof. univ. dr. Jürgen Willer, a vizitat, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Cu această ocazie, în semn de înaltă apreciere şi buna colaborare dintre Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Universitatea Danubiană din Krems, rector, prof. univ. dr. Aurel Ardelean i-a oferit, în numele Senatului Universităţii, d-lui rector, prof. univ. dr. Jürgen Willer, Diploma de Excelenţă a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!